Lockdownul în vigoare de aproape o lună în Israel va fi extins până duminică dimineaţă, când măsurile vor începe să fie ridicate gradual, dar zborurile internaţionale rămân suspendate, potrivit dpa.
Lockdownul în vigoare de aproape o lună în Israel va fi extins până duminică dimineaţă, când măsurile vor începe să fie ridicate gradual, dar zborurile internaţionale rămân suspendate, potrivit dpa.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a amânat, din cauza restricţiilor de călătorie impuse pentru contracararea pandemiei de coronavirus, vizita în Emiratele Arabe Unite şi în Bahrain, prevăzută pentru săptămâna viitoare, scrie AFP.
Ministrul israelian al sănătăţii Yuli Edelstein a atenţionat vineri împotriva relaxării premature a restricţiilor în Israel, ţară aflată în prezent în carantină naţională, potrivit dpa, citată de Agerpres.
Portugalia va limita începând de duminică, timp de 15 zile, plecările propriilor cetăţeni în afara graniţelor ţării, ca urmare a progresiei necontrolate a celui de-al treilea val de Covid-19.
Mii de australieni au manifestat marţi la Sydney, în ciuda restricţiilor, pentru a protesta contra sărbătorii naţionale ce marchează sosirea primilor colonişti britanici în 1788, pe care o consideră o insultă la adresa populaţiilor indigene, relatează dpa şi France Presse.
Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, a afirmat, luni, că relaxarea restricțiilor a fost decisă în baza unei Hotărâri de Guvern semnate chiar de ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.
Persoanele care călătoresc din state europene pot intra pe teritoriul Franţei, începând din 24 ianuarie, ora locală 00.00, cu condiţia prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, informează MAE.
Ministerul Sănătății a recomandat astăzi Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) să amâne luarea deciziilor de relaxare, având în vedere apariția noii tulpini de coronavirus din Marea Britanie în Capitală.