Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a subliniat importanţa reprezentării corecte a femeilor pe scena politică, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Femeilor Liberale.
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a subliniat importanţa reprezentării corecte a femeilor pe scena politică, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Femeilor Liberale.
Un adult din patru suferă de hemoroizi, potrivit statisticilor. Dar multe din persoanele care se confruntă cu boala hemoroidală nu se duc la medic de teamă, de rușine sau chiar de frica de durere.
Inginerii de la NASA au depistat probleme tehnice înainte de decolarea Space Launch System (SLS) către Lună. Principala problemă pare să fie la unul dintre motoarele mari pentru a-l aduce la temperatura normală de funcţionare.
Schimbare majoră în Alianța pentru Patrie. Întrunită în ședință, conducerea APP a decis o serie de modificări, printre care încetarea asocierii cu numele și imaginea lui Liviu Dragnea. Decizia ar urma să fie valabilă până la rezolvarea problemelor acestuia cu justiția.
Ministrul Apărării, Vasiel Dâncu, a anunțat acum o lună intenția de a prelua Spitalul CF Witting de la Ministerul Transporturilor și a-l încorpora în Spitalul Militar Central. Deși sunt discuții susținute, Transporturile spun că nu există cadru legal în momentul de față.
Pasajul Unirii din București a intrat în reabilitare. Începând din 19 iunie, traficul a fost restricționat total, iar constructorii s-au apucat de treabă. După ce au început să spargă, au început să apară „surprizele”.
Sancțiunile au afectat multe aspecte ale vieții în Rusia, dar o lipsă anume a făcut ca elita bogată să intre în panică: clinicile de înfrumusețare rămân fără Botox.
După ce Diana Șoșoacă a făcut un SOS, geamănul ei politic, George Simion încearcă s-o pună de-o ciorbă. A găsit niște buruieni, mai trebuie doar să le pună în aceeași oală. Doar preacurvie să nu fie sau măcar să nu se afle.