Un turist român s-a plâns de condițiile din Bulgaria unde a mers cu familia pentru o scurtă vacanță în septembrie. Acesta a spus că prețurile sunt de fapt mai mari față de cele de pe litoralul românesc.
Un turist român s-a plâns de condițiile din Bulgaria unde a mers cu familia pentru o scurtă vacanță în septembrie. Acesta a spus că prețurile sunt de fapt mai mari față de cele de pe litoralul românesc.
Majorarea TVA pentru anumite categorii de produse și servicii și introducerea de noi accize sunt prevăzute în propunerea de modificare a Codului Fiscal. Consultantul fiscal Mădălina Ion a explicat la Newsweek Report cum vor crește toate prețurile ca urmare a acestor măsuri.
Există câte o listă pentru micuții care merg la grădiniță, o alta pentru ciclul primar și o a treia pentru adolescenții care merg la liceu. Aceștia au nevoie de cele mai multe obiecte atunci când încep şcoala, fiecare specifice nivelului de studii pe care le urmează.
Ucraina amenință statele membre ale UE cu acţiuni în justiţie la Organizația Mondială a Comerțului dacă UE nu va ridica în această lună restricțiile cu privire la exporturile sale de cereale şi produse agricole.
Un permis fals, realizat ilegal, costă între 570 de euro și 900 de euro. Internetul este invadat de anunțuri care promit realizarea de permise de conducere, oferite spre vânzare. Falsificatorii promit oamenilor că vor obține permise de conducere valabile.
Companiile de asigurări care se ocupă de navele care fac escală în porturile de la Marea Neagră au notificat navlositorii, cu privire la mărirea primelor de asigurare, din cauza „riscului de război”, informează presa externă, citând patru comercianți.
Experții imobiliari văd Berlinul drept al doilea cel mai scump oraș din Germania în ceea ce privește nivelul chiriilor. Între timp, prețurile de achiziție rămân ridicate în ciuda tendinței descendente, arată noile date.
Într-o lume în care prețurile imobiliare din Londra par a depăși realitatea, apariția unui apartament cu preț accesibil stârnește curiozitatea mulțimii.