Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare (ABVAV) susține că gestionarea populației de urși din România a fost făcută responsabil până în 2016.
Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare (ABVAV) susține că gestionarea populației de urși din România a fost făcută responsabil până în 2016.
Populaţia rezidentă a României a fost de 19,328 milioane de locuitori, la 1 ianuarie 2020, iar populaţia feminină a fost majoritară, cuprinzând 9,868 milioane de persoane, respectiv 51,1% din total, conform Institutului Naţional de Statistică.
România are una dintre cele mai mici rate ale natalității dintre statele Uniunii Europene. Există soluții deja testate pentru a-i încuraja pe români să aibă mai mulți copii. Deocamdată, se aplică doar una, care și-a atins limitele.
Cifrele arată că vaccinarea este în declin în România. Soluția găsită pentru relansarea vaccinării este greșită.
Campania de vaccinare din Republica Nauru, o țară insulară din Pacific, s-a derulat timp de patru săptămâni, perioadă în care 7.392 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, conform France24. Este vorba atât despre populația adultă din țară, cât și despre străinii în vizită.
Populaţia după domiciliu era de 22,089 milioane de persoane, la 1 ianuarie 2021, în scădere cu 0,5% faţă de luna similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.
Oficiali din cadrul Departamentului american al Apărării au declarat miercuri că aproximativ o treime din membrii forţelor armate refuză să fie vaccinaţi împotriva COVID, în pofida ratei ridicate de contaminare şi a participării lor la campania de vaccinare a populaţiei.
Ungaria, care se află într-un moment de cotitură în evoluţia pandemiei de coronavirus, ar putea începe imunizarea populaţiei cu vaccinul rusesc Sputnik V de săptămâna viitoare, a anunţat vineri premierul Viktor Orban.