Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Iași a demarat o anchetă internă și a sesizat și organele penale după ce au fost constatate depășiri semnificative ale combustibilului vehiculelor aflate în exploatare față de valorile normale estimate.
Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Iași a demarat o anchetă internă și a sesizat și organele penale după ce au fost constatate depășiri semnificative ale combustibilului vehiculelor aflate în exploatare față de valorile normale estimate.
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național.
Un ieșean va ajunge după gratii pentru că poliția nu s-a deranjat să vină atunci când a chemat-o. Dacă polițiștii ar fi răspuns apelului, evenimentele nu ar mai fi degenerat până la o acuzație de tentativă la omor.
Cetățean străin jefuit în Centrul Vechi din București: doi suspecți au fost arestați preventiv. Două persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București, după ce ar fi racolat în Centrul Vechi din Capitală un cetățean străin aflat sub influența alcoolului.
Un fost polițist de rutieră va ajunge în spatele gratiilor după ce a provocat un accident rutier. Pentru a nu da probe biologice, a încercat să compună o poveste din care să rezulte că altcineva se aflase la volan.
O autospecială de Poliție a fost trasă pe dreapta de un echipaj de la Rutieră deoarece a depășit viteza legală. Incidentul s-a produs la Galați. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Galați a început o anchetă.
Un tânăr de 17 ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Acesta a fost prins în trafic cu substanțe interzise asupra lui. Dozele erau vândute cu sume între 700 de lei și 1.100 de lei.
Liderul unei grupări de cămătari din Botoșani a fost reținut după mai multe percheziții la mai multe persoane.