Fiul lui Popescu Piedone a devenit parlamentar susținut de partidul lui Dan Voiculescu. La numai 34 de ani este milionar și are numeroase case și mașini. Pe unele moștenite de la tatăl său, Cristian Popescu Piedone.
Fiul lui Popescu Piedone a devenit parlamentar susținut de partidul lui Dan Voiculescu. La numai 34 de ani este milionar și are numeroase case și mașini. Pe unele moștenite de la tatăl său, Cristian Popescu Piedone.
Coaliția se va reuni săptămâna viitoare în plen pentru a se decide asupra pensiilor speciale ale parlamentarilor. Este așteptat un vot în acest sens pentru a se îndeplini un jalon asumat prin PNRR.
Candidaţii pentru funcţia de ministru propuşi de premierul desemnat Marcel Ciolacu vor fi audiaţi, miercuri, de către comisiile de specialitate din Parlament.
Valoarea pensiilor speciale achitate unui număr de aproape 600 de parlamentari în doar 6 luni depășește suma de 19 milioane de lei sau 4 milioane de euro, potrivit unui document oficial depus la Camera Deputaților.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat prealabil iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie aferente unor programe de înzestrare a Armatei Române.
Un nou incident de securitate s-a înregistrat la Parlament. Doi bărbați au vrut să intre cu arme albe asupra lor. Aceștia urmau să participe la o conferință a revoluționarilor. Unul dintre ei a amenințat că are și o grenadă.
Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a afirmat că noul Guvern trebuie să vină în Parlament în luna iunie şi să îşi asume răspunderea pe legea pentru eliminarea pensiilor speciale.
Ludovic Orban, liderul formaţiunii de opoziţie Forţa Dreptei, a anunţat că a fost agresat, scuipat şi înjurat atunci când a vrut să intre în Parlament, de un grup de protestatari AUR, care se află în curtea Palatului Parlamentului şi în afara acesteia.