"În cazul agresării lui Ludovic Orban, au fost identificaţi patru contravenienţi, fiind aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).
Jandarmii au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii faptei de tulburare a ordinii publice.
"În cazul celui de-al doilea parlamentar, a fost identificat un contravenient, pentru acesta fiind aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare", arată sursa citată, în acest caz fiind vorba de liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, însoţit de jandarmi până la intrarea în Parlament.
Citește și: VIDEO Sistemul de rachete românesc MLRS APR-40 în Ucraina. Atacă devastator în prima linie
În continuare, se fac verificări pentru identificarea altor persoane care au săvârşit abateri de la cadrul legal în vigoare.
Jandarmeria Bucureşti a informat că protestele AUR care au avut loc miercuri în interiorul şi în afara curţii Palatului Parlamentului nu îndeplinesc condiţiile legale, iar participanţilor li s-a adus la cunoştinţă acest lucru.
Citește și: O dronă americană a ajuns până aproape de Soci, în Rusia. Activitate intensă în Marea Neagră
Potrivit Biroului de presă al Jandarmeriei, miercuri au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, de 50.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, şi alte două, de 700 lei, în conformitate cu prevederile Legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.