Defilarea militară cu ocazia marcării a 77 de ani de la victoria sovietică împotriva Germaniei naziste în timpul celui de-al doilea Război Mondial, prezidată de preşedintele rus Vladimir Putin, a început luni în Piaţa Roşie din Moscova.
Defilarea militară cu ocazia marcării a 77 de ani de la victoria sovietică împotriva Germaniei naziste în timpul celui de-al doilea Război Mondial, prezidată de preşedintele rus Vladimir Putin, a început luni în Piaţa Roşie din Moscova.
Anul trecut, la primul marş de la Iaşi al acestei asociaţii de apărare a drepturilor minorităţilor sexuale, participarea a fost una restrânsă, fiind în perioada restricţiilor pandemice.
1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Penitenciarelor, plus militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, defilează la București.
Mâine, începând cu ora 11,00, va avea loc Parada Militară Naţională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, la care participă și militarii veterani din teatrele de operații.
Franţa reia miercuri, după pauza de anul trecut provocată de pandemie, tradiţia paradei militare de Ziua Naţională, însă prudenţa continuă să fie prezentă într-un moment în care ţara încearcă să evite un al patrulea val epidemic cu foarte contagioasa variantă Delta a COVID-19.
Şoferul unei camionete a lovit sâmbătă mai multe persoane adunate la o paradă gay în Statele Unite, omorând cel puţin un bărbat, a anunţat presa americană preluată de AFP şi DPA.
Președintele SUA, Joe Biden, se îndreaptă miercuri spre Casa Albă, după depunerea jurământului și depunerea unei coroane de flori la mormântul soldatului necunoscut.
Ziua Naţională a României este sărbătorită în 2020 prin organizarea de ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de SARS-Cov-2. La ceremonia de la Arcul de Triumf din București, de exemplu, vor participa aproximativ 150 de militari.