Statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au dat undă verde pentru prelungirea cu până la un an a negocierilor ce vizează un element cheie al tratatului privind pandemiile, a anunţat marţi această agenţie din cadrul ONU.

Numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut în luna iulie cu peste 230%, faţă de iunie. Sunt mulţi infectaţi şi decese.
Covid-19 poate cauza în continuare probleme, la trei ani după ultimul val pandemic. Covidul pe termen lung duce la noi probleme.
Piaţa imobiliarelor comerciale din Europa e în criză, este minimul ultimilor 13 ani. Un al șaptelea trimestru consecutiv de scădere întârzie o redresare, iar ratele ridicate ale dobânzilor continuă să afecteze subpiaţa.
Pandemiile vor deveni tot mai frecvente, se vor răspândi mai rapid, vor produce mai multe pagube economice şi vor ucide mai multe persoane decât maladia COVID-19 dacă nu se va acţiona pentru a stopa degradarea naturii, scrie agenția germană de presă DPA.
Potrivit unui raport al ONU, în viitor vor mai apărea epidemii declanșate de viruși zoonotici, dacă guvernele nu iau măsuri active pentru a preveni astfel de boli.