Fostul cancelar german Gerhard Schroeder nu regretă rolul avut în apariţia Nord Stream 2
Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, numit în conducerea Gazprom în anul 2022, nu regretă rolul pe car el-a avut în apariţia Nord Stream 2.
Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, numit în conducerea Gazprom în anul 2022, nu regretă rolul pe car el-a avut în apariţia Nord Stream 2.
Cancelarul german Friedrich Merz a exclus joi orice posibilitate de reactivare a conductei de gaz Nord Stream 2, în ciuda zvonurilor privind negocieri între Statele Unite și Rusia care ar viza reluarea exporturilor de gaz rusesc spre Europa sub etichetă americană.
Societatea Nord Stream 2 AG, o firmă cu sediul în cantonul elveţian Zug, s-a declarat în insolvenţă iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi, a declarat responsabilul economic cantonal Silvia Thalmann-Gut, informează AFP.
Compania cu sediul în Elveția care a construit gazoductul Nord Stream 2 din Rusia spre Germania ia în considerare posibilitatea de a solicita intrarea în insolvență.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat miercuri că Nord Stream 2, proiectul gazoductului dintre Rusia şi Germania, nu va avansa dacă Rusia invadează Ucraina.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a descris gazoductul Nord Stream 2, care leagă direct Rusia de Germania, ocolind Ucraina, drept ''instrumentul de şantaj'' al Moscovei.
Ambasada Germaniei la Washington a cerut Congresului SUA să renunțe la noi sancțiuni împotriva proiectului gazoductului Nord Stream 2, Berlinul fiind nteresat de implementarea proiectului, scrie Izvestia.
Kremlinul a atenţionat luni SUA să nu facă presiuni asupra nimănui în problema procedurii de certificare a gazoductului rus Nord Stream 2, informează Reuters şi TASS.