Reconstrucţia Ucrainei după război implică şi "o eventuală reconstrucţie a Republicii Moldova", a declarat, joi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la Forumul de Securitate din regiunea Mării Negre şi Balcani.
Reconstrucţia Ucrainei după război implică şi "o eventuală reconstrucţie a Republicii Moldova", a declarat, joi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la Forumul de Securitate din regiunea Mării Negre şi Balcani.
Republica Moldova, Suedia, Croaţia, Cehia sau Finlanda sunt printre cele 10 ţări calificate în finala Eurovision, de sâmbătă. Am văzut aseară numere de cabaret, imnuri anti-război, dansuri vesele şi sound-uri tradiţionale, prezentate în prima semifinală.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a făcut comentarii halucinante la adresa Republicii Moldova, după ce premierul Dorin Recean a anunțat că mai mulți oficiali ruși, inclusiv Vladimir Putin, sunt persoane indezirabile în țară.
Au început lucrările pe primul tronson al autostrăzii Moldova, dar calculele realizate pe baza ritmului de lucru arată că termenele privind finalizarea acestui lot nu se vor respecta.
Constantin Mavrocordat a fost unul dintre cei mai longevivi și mari reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. Domnitorul i-a eliberat pe țăranii români de iobăgie și le-a dat drepturi.
Justiţia şi-a spus ultimul cuvânt în dosarul uneia dintre cele mai bine puse la punct reţele de contrabandişti de ţigări.
Ministrul de Externe, Bigdan Aurescu, a declarat la BBC că există o susținere a României șia cetățenilor pentru Ucraina, invadată de Rusia în urmă cu un an. „Efortul României pentru susținerea Ucrainei a fost foarte intens, pe mai multe dimensiuni”
Dacă Transnistria va fi atrasă într-un conflict militar, participanții săi vor fi în mod inevitabil Moldova, ca teritoriu vecin, apoi România, care este membră a NATO, și Rusia, a declarat Vadim Krasnoselsky, președintele autoproclamatei regiuni Transnistria