Administraţia Naţională "Apele Române" anunţă că Dunărea, la staţia hidrometrică Cernavodă, mai are o rezervă de 48 cm până la aplicarea treptei I de restricţii, iar în regiunea Moldovei 650 de localități sunt afectate de secetă.
Administraţia Naţională "Apele Române" anunţă că Dunărea, la staţia hidrometrică Cernavodă, mai are o rezervă de 48 cm până la aplicarea treptei I de restricţii, iar în regiunea Moldovei 650 de localități sunt afectate de secetă.
Premierul britanic Keir Starmer a declarat joi că doreşte să ia noi măsuri pentru a combate fumatul, care, conform presei, includ interzicerea acestui obicei pe terasele restaurantelor şi în grădinile puburilor, relatează AFP.
Guvernul Ciolacu protejează consumatorii și companiile de criza energetică: noi măsuri de plafonare pe o piață esențială din energie.
În primele cinci luni ale anului 2024, România a înregistrat o creștere semnificativă a investițiilor străine directe.
Șacalii dispar din Delta Dunării. Autoritățile îi vor reloca pentru a diminua distrugerile provocate oamenilor. Ce spun autoritățile și ce număr de șacali vor dispărea?
Dispar urșii de pe Transfăgărășan. Ce au decis autoritățile să facă? „Nu mai putem continua așa”. Ce au decis autoritățile și ce măsuri vor fi luate?
Efectele măsurilor Guvernului Ciolacu: prețurile, în continuă scădere. Prețurile producției industriale au scăzut în aprilie, cu 4%, față de perioada similară din 2023.
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică premierul.