Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus extinderea urmăririi penale pentru infracţiuni de corupţie, faţă de alte 15 persoane şi faţă de fostul managerul general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SJA) Neamţ.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus extinderea urmăririi penale pentru infracţiuni de corupţie, faţă de alte 15 persoane şi faţă de fostul managerul general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SJA) Neamţ.
Dr. Bogdan Ioan Furtună, recent numit manager interimar la Spitalul Clinic Colțea, și-a prezentat, într-un interviu pentru News.ro, principalele obiective la preluarea mandatului.
Unul dintre cei mai cunoscuţi doctori din Timişoara şi fost manager la Spitalul Municipal, medicul Octavian Mazilu, actual şef al Secţiei Chirurgie Generală Oncologică, a fost ridicat, marţi, de poliţişti şi procurori pentru luare de mită.
Două proiecte legislative, care au trecut deja de Senat și se află la vot decisiv în Camera Deputaților, vor duce la creșterea salariilor angajaților în mai multe ministere. Asta, în timp ce criza economică este tot mai aproape.
Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, a atras atenţia, sâmbătă, că România pierde în fiecare zi o comunitate de dimensiunile unui sat în condiţiile în care numărul de decese de COVID-19 este de 400-500 de oameni zilnic.
Managerul spitalului din Tg. Cărbunești, Constantin Târziu, a fost prins, în 2007, luând șpagă de la o pacientă. Când poliția a intrat în cabinet, medicul a ascuns șpaga în gură. Însă, în 2008 Târziu a candidat pentru PNL, la Parlament.
Stela Halichidis, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, unde vineri au murit șapte pacienți, în incendiul izbucnit la ATI, conduce unitatea sanitară de pe vremea ex primarului PSD Radu Mazăre.
Managerul de resurse umane al unui lanț internațional de restaurante de tip fast food din Brașov a fost arestat și este cercetat pentru trafic de minore. Acesta a reuşit să convingă cel puţin patru femei să se prostitueze pentru el, dintre care trei sunt minore.