Hillary și Bill Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii, refuză să depună mărturie, în investigația Congresului SUA, privind Dosarele Epstein.
Hillary și Bill Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii, refuză să depună mărturie, în investigația Congresului SUA, privind Dosarele Epstein.
Trump taie "cornul și laptele" pentru școlari. Fosta prima doamnă a SUA, Hillary Clinton, soția fostului președinte Bill Clinton a lansat o serie de acuzații grave la adresa lui Trump, după ce noul șef de la Casa Albă a anunțat o serie de măsuri dure ce vizează școala americană.
În vârstă de 75 de ani, Clinton a fost internat timp de aproape cinci zile din cauza unei infecții.
Fenomenul obiectelor zburătoare neidentificate este un domeniu atât de complex, încât cercetarea nu poate conduce, nici în ziua de astăzi, la concluzii certe.
Lăcomia - nu trădarea - l-a determinat pe Donald Trump să-i ceară ajutor preşedintelui rus Vladimir Putin în scrutinul prezidenţial din 2016, scrie într-o nouă carte, calificată de agenția DPA drept „bombă”, Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Trump.
Ultimele trei luni au fost extrem de intense, chiar nevrozante aici, în capitala Statelor Unite. De fapt, în întreaga țară și în întreaga lume.
Deși a intrat târziu în cursa internă a democraților, Michael Bloomberg ar putea deveni cel mai de temut contracandidat al actualului președinte american.
Rusia folosește strategia Războiului Rece pentru a submina încrederea americanilor în alegerile din 2020. Va funcționa?