Profesorii se află în cea de-a cincea zi de grevă. Între ei și liderii sindicali nu există cea mai bună alchimie. Sindicaliștii au avut diverse înțelegeri politice de-a lungul anilor, iar veniturile lor sunt uriașe.
Profesorii se află în cea de-a cincea zi de grevă. Între ei și liderii sindicali nu există cea mai bună alchimie. Sindicaliștii au avut diverse înțelegeri politice de-a lungul anilor, iar veniturile lor sunt uriașe.
Simion Hăncescu a câștigat, în 2021, o sumă lunară uriașă potrivit ultimei sale declarații de avere. El a avut mai multe surse de venit, una chiar „imorală”, de la Ministerul Educației, care îl plătește ca profesor, deși nu predă.
Nicolae Ciucă a afirmat, la Cluj, despre o eventuală amânare a rotativei guvernamentale în contextul grevei din educaţie că va fi luată o decizie după ce va ajunge la Bucureşti şi va discuta cu partenerii din coaliţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul şi Coaliţia trebuie să continue negocierile cu sindicatele din învăţământ şi a afirmat că nu crede că rotaţia guvernamentală se poate face în timpul unor astfel de negocieri.
Greva din învățământ a ajuns a în a patra zi iar Guvernul nu a găsit nicio soluție clară pentru a rezolva această criză care tinde să amenințe examenele naționale pentru elevii din anii terminali. Premierul Ciucă și viitorul premier Ciolacu nu au discutat până acum cu profesorii.
După întâlnirea cu reprezentanții Guvernului, liderii sindicatelor din domeniul Educației au anunțat că greva generală se va extinde și în ziua de joi. Vocile din sindicate spun că intenționează să refuze oferta făcută de Guvern.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că nu merge la întâlnirea cu sindicatele din seara aceasta şi că a dispus formarea unei echipe ministeriale.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că rotaţia a premierilor PNL - PSD trebuie să se desfăşoare „rapid, corect, pe scurt, sticlă”. El a adăugat că „oamenii trebuie să vadă că aici nu e vorba de tras sfori”.