Maratonul de la Atena, prevăzut iniţial pe 8 noiembrie, a fost anulat în final, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia elenă de atletism (SEGAS), citată de AFP.
Maratonul de la Atena, prevăzut iniţial pe 8 noiembrie, a fost anulat în final, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia elenă de atletism (SEGAS), citată de AFP.
Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a discutat marți, 29 septembrie, un plan de mutare a bazei aeriene a SUA de la Incirlik, Turcia, la Creta, Grecia, în întâlnirea cu premierul Kyrias Mitsotakis, audeclarat surse citate de agenția de știri Debka.
Departamentul Apărării al SUA a negat comentariile unui senator care a sugerat că SUA își consolidează capacitatea pe o insulă grecească ca înlocuitor iminent al prezenței sale la o bază aeriană turcă.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a avertizat sâmbătă pe omologul său francez Emmanuel Macron "să nu caute ceartă cu Turcia", în timp ce tensiunea creşte între cele două ţări în legătură cu situaţia din Mediterana orientală, informează AFP.
Grecia și Turcia "au fost de acord să înceapă discuții tehnice cu NATO" cu scopul de a rezolva criza dintre acestea din estul Mediteranei, a anunțat joi secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.
Turcia este în favoarea negocierilor pentru o cotă echitabilă a resurselor în estul Mediteranei, a declarat marți ministrul de Externe al țării, Mevlut Cavusoglu, subliniind că dacă Atena optează pentru a se înarma, va pierde.
Începând de pe 21 august, Grecia a impus purtarea măștii și în spațiile publice în Mykonos și Halkidiki, regiuni turistice extrem de populate. Localnicii și turiștii obișnuiesc să poarte măștile în exterior, deși unii nu neapărat corect.
Un cuplu de spanioli bolnavi de COVID-19 a încălcat condițiile carantinei.