Rușii care vin din România, dar și din alte state vecine nu vor mai putea intra cu mașina în Bulgaria potrivit unei interdicții impuse săptămâna aceasta.
Rușii care vin din România, dar și din alte state vecine nu vor mai putea intra cu mașina în Bulgaria potrivit unei interdicții impuse săptămâna aceasta.
O afacere urât mirositoare a Friendly Waste România poate crea tensiuni între Bulgaria și România. La Giurgiu se dorește deschiderea unui incinerator de medicamente, lucru care ar putea crea poluare și mirosuri. Oamenii protestează, iar o scrisoare s-a pierdut.
Un proiectil exploziv, de calibrul 37 de milimetri a fost găsit în această după-amiază în podul unei case din localitatea Trestieni, judeţul Giurgiu, de un bărbat care decoperta acoperişul pentru a-l repara.
Centura Giurgiu, supranumită „autostrada nemțească”, este, cel mai probabil, singurul drum național modern care poate rezista greutății camioanelor în condiții de caniculă și temperaturi la umbră de aproximativ 40 grade, dar care la nivelul carosabilului sunt mult mai ridicate.
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Giurgiu, a fost reţinut pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce a agresat fizic, cu un cuţit, un alt bărbat aflat pe terasa unui bar din localitate.
Conducerea Primăriei Giurgiu caută în acest moment soluții de deblocare a unei situații dificile, în care se află municipiul, de când Rosal nu a mai fost primit să descarce gunoiul colectat la CMID (Centrul de Management Integrat al Deșeurilor) de la Frătești.
Statisticile realizate de Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu arată că în această perioadă copiii cu vârste sub 14 ani sunt cei mai afectaţi de afecţiuni respiratorii precum gripa, pneumonia sau virozele.
O locuinţă, anexele acesteia, lemne de foc, aparatură electrocasnică şi o motocicletă au ars în noaptea de joi spre vineri în localitatea Pădureni, judeţul Giurgiu, din cauza unui incendiu izbucnit de la un scurtcircuit.