Preotul ortodox Florin Parasca a fost filmat de enoriașii care au participat la o slujbă de înmormântare în timp ce se ceartă cu membrii unei familii îndurerate, care își conduceau pe ultimul drum o rudă în vârstă de 86 de ani.
Preotul ortodox Florin Parasca a fost filmat de enoriașii care au participat la o slujbă de înmormântare în timp ce se ceartă cu membrii unei familii îndurerate, care își conduceau pe ultimul drum o rudă în vârstă de 86 de ani.
Guvernul a eliminat din hotărârea de guvern privind noile măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus prevederea prin care impunea o distanță de doi metri pe plajă, excepție făcând membrii aceleiași familii.
După ce şeful DSP Iaşi, Lucian Indrei, a fost avansat director în Ministerul Sănătăţii, pe locul rămas liber aici a şi fost numită soţia acestuia, Cătălina Benchea.
Rudele unora dintre victimele noului coronavirus în Italia s-au adresat luni organismelor europene cerându-le să monitorizeze anchetele penale în desfăşurare în această ţară cu privire la presupuse neglijenţe în modul în care a fost gestionată epidemia de COVID-19.
La linia psihologică deschisă de Salvați Copiii în perioada stării de urgență au sunat în proporție de 80 la sută părinți și bunici care au povestit că micuții lor au dezvoltat probleme de anxietate și frică de boală. Unii părinți au sunat să ceară telefoane pentru copiii lor.
Poliția Capitalei avertizează că, de 1 Mai, cetățenii trebuie să respecte restricțiile impuse prin Ordonanțele Militare, să păstreze distanțarea socială și să evite aglomerațiile. Anul acesta nu vor fi făcute grătare și petreceri la iarbă verde, chiar dacă vreme se anunță bună.
Opt din zece femei au declarat că obişnuiesc să-şi sacrifice timpul de odihnă şi să se culce târziu în noapte, pentru a face faţă tuturor responsabilităţilor, arată rezultatele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.
Aproximativ 70.000 de doze de vaccin antigripal există, în acest moment, la medicii de familie, iar producătorii au stocurile goale, a anunţat Institutul Naţional de Sănătate Publică.