Un director dintr-o instituție publică din București a fost reținut după ce ar fi sustras și distrus documente pentru a întârzia soluționarea unor cereri și contestații. Polițiștii au făcut trei percheziții.
Un director dintr-o instituție publică din București a fost reținut după ce ar fi sustras și distrus documente pentru a întârzia soluționarea unor cereri și contestații. Polițiștii au făcut trei percheziții.
Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că Societetea de Transport București (STB) e în faliment. Directorului companiei tocmai i s-a prelungit contractul cu 5 luni. Ciuci a spus pentru Newsweek România de ce directorul STB Dinculescu nu poate fi concediat.
Unul dintre principalii directori executivi ai OpenAI, demisionează din funcție și rămâne simplu consultant pentru companie. Este de 3 luni în concediu medical.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că directorul general al Apelor Române, Doru Cazan, va fi schimbat din funcție. Ea spune că nu au fost făcut audit în cazul a două balastiere ilegale descoperite în județul Olt.
Directorul tehnic al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Dragoş Doru Cazan, a fost numit în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale ”Apele Române”. El a mai deţinut funcţia de director general al ANAR în 2015.
Numărul managerilor șomeri a atins un nou record, în Germania. Departamente întregi sunt închise iar cei lăsați fără loc de muncă își găsesc cu greu noi joburi. Chiar și cele mai prost plătite sunt greu de găsit.
Marile companii ale statului au directori numiți politic și nu prin concurs. Acest lucru se întâmplă și în unele instituțiile de cultură. Newsweek vă arată cine sunt cei 20 directori de teatre și muzee din București numiți fără concurs. Avem directori interimari și de 5 ani.
Directoarea de la Spitalul Militar este acuzată de abuz în serviciu cu un prejudiciu de peste 8.000.000 de lei. Florentina Radu Ioniță are venituri de 32.000 de lei pe an din 3 surse toate de la buget.