joi 06 august
EUR 5.2489 USD 4.5480
Abonează-te
Newsweek România

Salarii de infarct la ROMATSA. Director economic: 100.000 lei. Șef dezvoltare: 70.000. Șef juridic: 52.000 lei

Data publicării: 16.07.2026 • 06:35 Data actualizării: 16.07.2026 • 10:12
Avioane pe Otopeni - Foto: INQUAM PHOTOS / Călin George
Avioane pe Otopeni - Foto: INQUAM PHOTOS / Călin George
Director Citu - Foto: Arhiva
Director Citu - Foto: Arhiva
Dumitrescu - Foto: Arhiva
Dumitrescu - Foto: Arhiva

Directorii de la compania ROMATSA au salarii enorme. Directorul economic are un salariu de 100.000 de lei net pe lună. Un șef de dezvoltare are 67.000 de lei pe lună, iar directorul juridic are salariu 52.000 de lei. ROMATSA și-ar putea înceta activitatea pentru o lună.

ROMATSA - Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - este într-o situație critică. O instanță a decis suspendarea activității companiei după ce a descoperit nereguli în formă continuată la organizarea concursurilor.

Dacă decizia e menținută la recurs, nu va mai avea cine dirija avioanele timp de o lună.

Citește și: 40.000 lei salariu pentru șeful ROMATSA care a pus în pericol „securitatea spațiului aerian”. CSAT, convocat

Salarii de infarct la Romatsa. Director economic: 100.000 lei. Sef dezvoltare: 70.000. Compania riscă suspendarea

Newsweek a scris în exclusivitate despre faptul că directorul general al companiei, Adrian Cojoc, a stat pe post timp de 4 ani fără concurs. După ce a câștigat concursul, în 2023, salariul său a crescut cu 12.000 de lei în numai doi ani.

Citește și: Nicușor Dan convoacă urgent CSAT după drona căzută în Galați: „Vom dispune măsuri proporționale față de Rusia"

Într-un răspuns exclusiv pentru Newsweek, ROMATSA a susținut că „diferența dintre cele două niveluri de indemnizație ale Directorului General este determinată de natura diferită a raportului juridic aflat la baza exercitării funcției în cele 2 perioade (înainte și după ce a câștigat concursul n.red).

Citește și: EXCLUSIV Salariu crescut cu 12.000 lei în 2 ani pentru șeful ROMATSA. Cum a stat 4 ani director fără concurs?

Directorii lui Cojoc, prăpăd în visteria ROMATSA

În ultima declarația de avere, șeful ROMATSA avea un salariu „modest” de 40.000 de lei net pe lună. Subalternii săi aveau dublu.

Potrivit documentelor oficiale, în Consiliul de Administrație al ROMATSA sunt mai mulți directori. 

Din conducerea executivă a Consiliului de Administrație fac parte Adrian Cojoc și următorii directori ai ROMATSA:

Directorul economic Citu Cristian Radu are un salariu de 101.000 de lei net pe lună (1.216.405 lei pe an) 

Director Citu - Foto: Arhiva
Director Citu - Foto: Arhiva

Director operațional Florea F. Valeriu: salariu de 68.000 de lei net pe lună (819.278 lei pe an)

Director tehnic dezvoltare Cimpuieru Valentin: salariu de 67.000 de lei net pe lună ( 809.774 lei pe an)

Director tehnic Dumitrescu Mihnea Cosmin: salariu de 65.000 de lei net pe lună (780.000 lei pe an)

Dumitrescu - Foto: Arhiva
Dumitrescu - Foto: Arhiva

Director juridic Virgil Tițea: salariu de 52.000 de lei net pe lună (624.196 lei pe an)

CONCLUZIE: Salariile acestor directori sunt de 3-4 ori mai mari decât ale președintelui Nicușor Dan. Nici măcar judecătorii CCR nu se apropie de ele.

Mai multe articole din secțiunea Investigații
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră