Ministerul Finanțelor a publicat proiectul primei rectificări bugetare, care menține deficitul la 6,2% din PIB. Sănătatea primește o suplimentare netă de peste 3,2 miliarde de lei, în timp ce bugetele locale sunt sprijinite cu 2,81 miliarde de lei.
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul primei rectificări bugetare, care menține deficitul la 6,2% din PIB. Sănătatea primește o suplimentare netă de peste 3,2 miliarde de lei, în timp ce bugetele locale sunt sprijinite cu 2,81 miliarde de lei.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că discutăm despre deficit, numai că trebuie să-l înţelegem în integralitatea lui, el arătând că va fi publicat anual, iar această cifră o vom afla în 2027.
România a încheiat primele șapte luni din 2026 cu un deficit comercial de 19,28 miliarde de euro. Diferența dintre importuri și exporturi s-a redus ușor față de aceeași perioadă din 2025, cu 214,7 milioane de euro.
Vicepremierul interimar Tanczos Barna consideră că autorităţile de la Bucureşti ar trebui să negocieze cu Comisia Europeană un moratoriu de un an care să permită României să rămână pe deficitul bugetar la nivelul din anul 2026 şi în anul viitor.
O analiză a specialiștilor RoEM-UBB FSEGA și datele INS pe primul trimestru din 2026 arată că România stă pe marginea prăpastiei recesiunii, din cauza crizei politice și problemelor globale. Scăderea PIB-ului e estimată la 0,5%, dar deja acesta a picat cu 1,7% pe seria brută.
Guvernul Bolojan a redus cu 50% deficitul bugetar al României în primul trimestru din 2026, față de aceeași perioadă din 2025. Concret, deficitul a scăzut la 22.000.000.000 lei, de la aproximativ 44.000.000.000 lei.
Guvernul Bolojan poate să răsufle ușurat. Măsurile sale fiscale au avut efecte și economia României a scăpat, deocamdată, de retrogradare. S&P a confirmat rating-ul „BBB-”. Perspectiva e însă negativă. Analiștii subliniază riscurile politice și de punere în aplicare.
Ministerul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că adevăratul test al României este capacitatea statului de a-şi menţine traiectoria fiscală şi de a respecta obiectivele de deficit.