
Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, vaccinat împotriva Covid-19
Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, în vârstă de 85 de ani, a fost vaccinat împotriva Covid-19 într-un spital din oraşul indian Dharmsala, potrivit Associated Press.
Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, în vârstă de 85 de ani, a fost vaccinat împotriva Covid-19 într-un spital din oraşul indian Dharmsala, potrivit Associated Press.
Marcel Dediu, primul român făcut călugăr budist de Dalai Lama, și preotul Irineu Bârle, de la Mănăstirea Prislop din Maramureș, au realizat, în toamna anului trecut, un interviu cu Dalai Lama, liderul spiritual al budismului tibetan, pentru publicul din România.
Când avea trei luni, era începutul anului 1979, Marcel a fost lăsat de mamă într-un leagăn de copii din Bacău, după ce femeia, o țărancă de etnie romă care își împărțea viața între cei patru copii, munca la CAP și sărăcia de acasă, s-a îmbolnăvit.
„Unde ai să locuiești tu de acum?“ Asta l-a întrebat, în 2008, Dalai Lama pe Marcel Dediu, pe atunci un tânăr de 29 de ani care se săturase de viață. O întrebare cât o lovitură cu pumnalul înfipt într-o inimă plină de răni.