O lucrare de artă, recent expusă la Iaşi, a făcut obiectul unei verificări a Curţii de Conturi a României (CCR).
O lucrare de artă, recent expusă la Iaşi, a făcut obiectul unei verificări a Curţii de Conturi a României (CCR).
330.000 lei an câștigă șeful Curții de Conturi, fost subofițer de poliție, șiu un fost apropiat al lui Liviu Dragnea. El nu are studiile necesare pentru a conduce această instituție, fiind absolvent de drept la privat.
PSD a depus o solicitare către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea.
O femeie care s-a angajat în funcţia de auditor public la Curtea de Conturi folosind o diplomă de licenţă falsă a fost reţinută de poliție, după ce a fost audiată la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice.
Baronul PSD Niculae Bădălău, vicepreședinte al Curții de Conturi, a primit în ultimul an un salariu lunar de aproape 5.300 de euro de la această instituție, potrivit ultimei sale declarații de avere.
În mandatul lui Radu Preda, IICCMER a cheltuit aproape 1,9 milioane de lei pe consultanță, pentru amenajarea Memorialului Râmnicu Sărat.
Profiturile firmelor sociologului Marius Pieleanu, frecvent invitat la Antena 3, s-au redus masiv în 2020. Sondajele lui Pieleanu erau celebre pentru rezultatele substanțial diferite de rezultatele alegerilor.
Socrul lui Ponta o duce bine la Curtea de Conturi: în 2020, lui Ilie Sârbu i-au crescut și pensiile, și salariul pe care-l primește de la stat. În total, el a câștigat cu peste 33.000 de lei în plus.