Federaţia Română de Fotbal anunţă că selecţionerul Mircea Lucescu va fi prezent pe banca tehnică a echipei naţionale a României la meciurile din play-off-ul de calificare pentru Cupa Mondială.
Federaţia Română de Fotbal anunţă că selecţionerul Mircea Lucescu va fi prezent pe banca tehnică a echipei naţionale a României la meciurile din play-off-ul de calificare pentru Cupa Mondială.
Elveţianca Malorie Blanc a câştigat sâmbătă slalomul super-uriaş feminin de la Crans-Montana (Elveţia), obţinând cu această ocazie prima sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin, informează AFP.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că, dacă vom câştiga în Turcia primul meci de baraj pentru Cupa Mondială din SUA, "nimeni nu ne va mai putea opri".
Cu cine ar putea juca Naţionala României, la Cupa Mondială din SUA. Este o grupă foarte interesantă, care aminteşte pe undeva de ce s-a întâmplat în anul 1994.
Curaçao a reușit o performanță remarcabilă în fotbalul mondial, devenind cea mai mică națiune ca populație care obține calificarea la Cupa Mondială, depășind astfel așteptările și intrând în istoria sportului.
Drumul României spre Cupa Mondială 2026 se anunță de coșmar, după ce a luat bătaie de la Serbia. Pe 20 noiembrie, în urma tragerii la sorți, va afla cu cine va juca barajul. Iar cei mai probabili adversari sunt extrem de puternici.
Unde va fi construit primul stadion suspendat din lume, o minune a tehnologiei? Ce capacitate va avea arena science-fiction?
Ronaldo doboară recordul pentru cele mai multe goluri marcate în calificările la Cupa Mondială. Fotbalistul în vârstă de 40 de ani, a înscris de două ori în remiza 2-2 dintre Portugalia și Ungaria.