Amitabh Bachchan, unul dintre cele mai cunoscute staruri de cinema din India, a fost testat pozitiv cu COVID-19 şi a fost internat în spital, relatează Reuters.
Amitabh Bachchan, unul dintre cele mai cunoscute staruri de cinema din India, a fost testat pozitiv cu COVID-19 şi a fost internat în spital, relatează Reuters.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că, dacă "printr-o minune ar scădea numărul de cazuri de infectări cu coronavirus", redeshiderea restaurantelor pe 15 iulie nu ar fi exclusă.
De la începutul lunii, au fost aplicate peste 12.000 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, în valoare de aproape 4,5 milioane de lei, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), citat de Mediafax.
Două dintre cele mai autorizate voci în domeniul infecţios din Moldova au intrat în coliziune. O postare pe pagina personală de Facebook a fostului director medical de la Spitalul de Boli nfecţioase Iaşi pare să fi inflamat lumea medicală.
Lituania se alătură țărilor care interzic accesul românilor pe teritoriul lor din cauza creșterii semnificative a numărului de infectări cu coronavirus de pe teritoriul nostru. În fapt, România este țara din UE care a înregistrat cele mai multe cazuri noi de COVID într-o zi.
Senatorul UDMR Tanczos Barna a anunțat, pe Facebook, că a fost diagnosticat cu COVID-19. Parlamentarul a transmis că ”îi plac provocările”, dar că ”ar fi renunțat” la aceasta. Senatorul credea că are pneumonie, dar în urma testului a rezultat că este infectat cu coronavirus.
Înaintea derby-ului de vineri dintre Partizani și KF Tirana, Deian Boldor (25 ani), component al echipei Partizani, a fost depistat pozitiv cu coronavirus, iar câțiva colegi s-au dus peste el acasă, să-l bată.
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Mihai Mihalache, unul dintre adjuncţii săi, un ofiţer de la Poliţia Slatina, unul de la Investigarea Criminalităţii Economice şi un agent de la Investigaţii Criminale au fost confirmaţi cu COVID-19.