Numărul județelor care raportează incidențe mai mici de 1,5 la mia de locuitori a ajuns la 16. Capitala este în continuare în zona „roșie”, raportând din nou peste 1.000 de cazuri COVID noi pe zi, conform Grupului de Comunicare Strategică.
Numărul județelor care raportează incidențe mai mici de 1,5 la mia de locuitori a ajuns la 16. Capitala este în continuare în zona „roșie”, raportând din nou peste 1.000 de cazuri COVID noi pe zi, conform Grupului de Comunicare Strategică.
Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, foştii primari ai Constanţei, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, în două dosare distincte, pentru vânzarea nelegală a mai multor terenuri.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a sfidat din nou măsurile impuse de autorități în Constanța, oficiind slujba de Crăciun în biserică, fără să poarte mască, în prezența credincioșilor. Au loc cercetări, în contextul în care slujbele în interior cu public sunt interzise.
Directorul Muzeului de Artă din Constanţa, Doina Păuleanu, în vârstă de 72 de ani, a murit miercuri dimineaţă, după ce fusese diagnosticată cu COVID-19.
CFR Călători a introdus mai multe trenuri de pasageri care oferă servicii superioare de tip InterCity, cu o durată redusă de parcurs, confort sporit şi cu un cost al călătoriei similar trenurilor InterRegio.
La patru luni după ce Newsweek România a dezvăluit în exclusivitate faptul că în anul 2005 actualul deputat USR Stelian Ion a obținut prin fraudă o locuință ANL, am intrat în posesia unui document oficial care confirmă acest lucru.
Capitala și județul Ilfov raportează rate de infectare cu COVID în creștere, iar jumătate din numărul de cazuri noi depistate în ultimele 24 de ore s-au înregistrat în București, arată datele publicate luni de GCS.
Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a anunţat că municipalitatea nu va investi în acest an în luminiţele ornamentale de sărbători, precizând că “este indecent ca într-un an în care ne-am confruntat cu o pandemia asta” să fie risipiţi banii.