Mai multe cercetări arheologice au scos la iveală existenţa pe teritoriul Ialomiţei a „Cetăţii Soarelui”, Helis, care a aparţinut primului rege dac Dromichete. Aici s-ar afla o comoară despre care legendele spun că ar fi blestemată.
Mai multe cercetări arheologice au scos la iveală existenţa pe teritoriul Ialomiţei a „Cetăţii Soarelui”, Helis, care a aparţinut primului rege dac Dromichete. Aici s-ar afla o comoară despre care legendele spun că ar fi blestemată.
Monedele de 1 € pot fi adevărate comori. Valoarea unora dintre acestea variază de fapt între 400 € și 720.000 €. Data viitoare verificați cu atenție banii pe care îi schimbați în altă monedă sau plătiți cumpărăturile.
În vechea Germisara, acum Geoagiu Băi, turiştii găsesc rămăşiţe ale unei staţiuni antice înfloritoare, dar şi câteva locuri pline de mistere.
În Antichitate, râul Strei a fost numit Sargeţia, iar unii istorici l-au indicat ca fiind locul unde regele Decebal ar fi ascuns comori preţioase, în timpul războaielor daco-romane.
O comoară uriașă, din timpul regelui Burebista, a fost descoperită în Hunedoara. Era ascunsă într-o zonă mai puțin cercetată de arheologi.
După mai bine de 150 de ani îngropată sub apă în noroiul din estuarul râului Yangtze - și șapte ani de cercetări arheologice subacvatice - o ambarcațiune de comerț din dinastia Qing (1644-1911) și-a dezvăluit misterele duminică.
Kylie Jenner, vedeta din Keeping Up With The Kardashians, care este și make-up artist, și influenceriță, și proprietara brand-ului de cosmetice „Kylie Cosmetics”, și-a prezentat pe Instagram „comoara” sa - un dulap cu peste 1.000 de perechie de pantofi de firmă.
Stupoare printre arheologii din Iaşi: doi deținuți aduşi să lucreze la un sit arheologic, în zona Palas II, Curtea Domnească, au găsit şi furat un adevărat tezaur, datând din Evul Mediu.