Carlo Acutis, un băiat italian născut în Marea Britanie care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de 15 ani, va deveni duminică, 7 septembrie, primul sfânt catolic din generația milenialilor.
Carlo Acutis, un băiat italian născut în Marea Britanie care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de 15 ani, va deveni duminică, 7 septembrie, primul sfânt catolic din generația milenialilor.
Papa Leon vrea o dată comună a Paștelui pentru catolici și ortodocși. Care este mesajul Suveranului Pontif și motivul din spatele inițiativei sale?
La Vatican, Papa a oficiat slujba în bazilica Sfântul Petru şi apoi a spălat picoarele unor deţinute de la o închisoare pentru femei de lângă Roma. Ceremonii impresionante au avut loc şi în Spania sau la Ierusalim.
Când „cad” Paștele ortodox și catolic în 2024? Între cele două sărbători există o diferență foarte mare, anul viitor. Motivele pentru care cele două mari confesiuni creștine sărbătoresc Învierea Domnului în zile diferite ține de istoria complicată a acestei religii.
Cel mai mare pelerinaj al catolicilor din România are loc sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, unde sunt aşteptaţi 40.000 de credincioşi.
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a susținut, într-o emisiune la radioul Arhiepiscopiei, că credincioșii catolici „n-au căinţă, de aceea se împărtăşesc des”.
Papa Francisc a lămurit opinia publică de ce s-a ferit să-i fie sărutat inelul, la o întâlnire cu circa 100 de credincioși și călugări din Loreto, Italia, fiind vorba despre „o chestiune de igienă”, scrie BBC News.
Papa Francisc a fost surprins retrăgându-și mâna când mai mulți credincioși au vrut să sărute inelul papal, un simbol extrem de important al puterii sale.