Un tânăr de 29 de ani din București, nevaccinat și cu comorbidități, este printre victimele de COVID raportate marți, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS). 10% din decedați erau vaccinați, dar aveau comorbidități.
Un tânăr de 29 de ani din București, nevaccinat și cu comorbidități, este printre victimele de COVID raportate marți, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS). 10% din decedați erau vaccinați, dar aveau comorbidități.
Deși unii pacienți au ajuns, din teama de infectare, mai târziu la doctor, medicii reumatologi au făcut eforturi pentru ca îngrijirea să nu fie întreruptă total în niciun moment al pandemiei.
Purtarea măştii şi măsurile de distanţare au făcut ca numeroase boli infecţioase să cunoască o restrângere istorică, fără precedent. Dacă despre numărul mic de viroze şi gripe s-a scris deja pe larg, astăzi vă oferim în premieră cifre şi despre alte boli contagioase, mai grave.
Nu există un nivel sub care consumul de alcoolul să nu reprezinte un risc pentru sănătate, potrivit unui raport al Institutului francez pentru sănătate şi cercetări medicale (Inserm), relatează AFP.
Un nou spital va fi construit pe actualul amplasament al Secţiei "Dr. Clunet" din Bucium şi va avea mai multe specializări, unele inexistente până acum în România.
O echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care cercetează originea coronavirusului a vizitat luni centrul de combatere a bolilor din provincia chineză Huabei, unde a început epidemia de COVID-19 la sfârşitul lui 2019, scrie Reuters.
Asiatenta șefă a Spitalului de Boli Infecțioase Alba-Iulia scrie, pe contul ei de Facebook, că indiferența oamenilor în fața noului COVID este descurajantă pentru medici.
Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa nu mai are niciun pat liber, deşi numărul acestora a fost suplimentat, toate fiind ocupate, iar la nivelul judeţului mai sunt disponibile 156 de paturi în mai multe unităţi medicale pentru pacienţii cu Covid-19.