Mircea Veroiu a fost unul din cei mai mari regizori români, cel mai popular film al său fiind „Artista, dolarii și ardelenii”, un ”western” cu ardeleni în SUA. Rolurile principale le-au avut Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu și Ovidiu Iuliu Moldovan
Mircea Veroiu a fost unul din cei mai mari regizori români, cel mai popular film al său fiind „Artista, dolarii și ardelenii”, un ”western” cu ardeleni în SUA. Rolurile principale le-au avut Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu și Ovidiu Iuliu Moldovan
Alexandru Rafila, a precizat că se lucrează la o nouă formă a Planului naţional de combatere şi control al cancerului, dar că toate activităţile prevăzute în cadrul acestuia ar urma să fie finanţate abia de anul viitor, după aprobarea bugetului.
Doliu în sportul românesc! Fostul campion la judo Adrian Merge a murit la 35 de ani. O boală degenerativă nemiloasă l-a ucis.
Un tratament inovator împotriva hemofiliei a prezentat o eficacitate ridicată împotriva simptomelor acestei boli teribile.
Ministrul Educației Ligia Deca are COVID. Aceasta a transmis Parlamentului că nu poate participa, miercuri, la „Ora Ministrului” în Senat, după ce testul PCR efectuat astăzi a fost pozitiv.
Anca Sigartău împlinește, azi, 56 de ani. Actrița a povestit despre cele două minuni din viața ei: a învins cancerul și și-a găsit iubirea când n u mai spera.
Cântăreţul Ed Sheeran spune că a „intrat” în depresie, după ce soţia sa a fost diagnosticată cu o tumoră, iar prietenul său Jamal Edwards a murit pe neaşteptate, la vârsta de 31 de ani. Aceste evenimente sunt evocate pe viitorul său album, „Subtract” care va fi lansat pe 5 mai.
Nu trebuie să fiți un alergător sau să faceți sport pentru a simți beneficiile exercițiilor fizice - o plimbare vioaie în timpul zilei este suficientă, potrivit unei analize britanice.