Fostul jurnalist de la CNN Don Lemon a fost arestat, după ce a făcut un protest anti-Trump, într-o biserică din Minnesota.
Fostul jurnalist de la CNN Don Lemon a fost arestat, după ce a făcut un protest anti-Trump, într-o biserică din Minnesota.
Un român a intrat într-o biserică, în Franţa, cu un cuţit în mână, ameninţându-i pe enoriaşi. Ce s-a întâmplat mai apoi?
Când a dat Ceaușescu 1.000.000 $ mănăstirilor românești de pe Muntele Athos? Cunoscut mai degrabă drept „demolatorul” bisericilor din România, fostul dictator a avut și rare excepții în care s-a arătat mai îngăduitor cu cele sfinte.
Un bărbat din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, sub acuzaţia de furt. În ultimele luni, el a reuşit să sustragă 31.000 de lei, după ce a spart biserici.
O secţie de vot e în fosta fabrică de încălţăminte din curtea unei biserici. Unde se întâmplă asta? Una dintre secţiile de votare din oraşul Nehoiu a fost amenajată într-o fostă fabrică de confecţionat încălţăminte.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost în centrul atenției, la sfințirea bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Agigea. Aceasta din cauza modului neobișnuit în care a ales să sfințească crucile de pe lăcașul de cult.
Marcel Ciolacu a anunţat că serviciile publice, bisericile şi Metrorex trebuie să beneficieze de plafonarea şi compensarea preţurilor la energie, fapt pentru care va propune, în Parlament, amendarea ordonanţei aprobată zilele trecute de Guvern.
Forțele ruse își desfășoară echipamentul militar în grădinițe și biserici ortodoxe ucrainene ale Patriarhiei Moscovei; de asemenea, au înființat un spital de campanie într-una dintre biserici, transmite Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.