Cutremur puternic, pe coasta vestică a Franţei. Mai multe case și biserici au fost avariate

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 17.06.2023 - 17:31
Cutremur puternic, pe coasta vestică a Franţei. Mai multe case și biserici au fost avariate - Foto: Biroul Seismologic Central Francez
Cutremur puternic, pe coasta vestică a Franţei. Mai multe case și biserici au fost avariate - Foto: Biroul Seismologic Central Francez

Clădiri crăpate, biserici avariate şi locuitori care trebuie relocaţi, sunt pagubele evaluate sâmbătă în vestul Franţei, unde un cutremur "foarte puternic" a zguduit vineri zona de coastă, fără a face victime, dar care s-a resimţit de la Rennes până la Bordeaux.

SHARE

După un seism cu o magnitudine cuprinsă între 5,3 şi 5,8, două replici au fost înregistrate sâmbătă dimineaţa (cu magnitudini de 5 şi 3,7), potrivit Biroului Seismologic Central Francez (BCSF), sporind temerile locuitorilor din zona afectată. Unii dintre ei nu se pot întoarce în casele şubrezite.

În La Laigne, localitate din departamentul Charente-Maritime, clopotniţa bisericii prezintă fisuri importante, iar unele case au devenit "nelocuibile", potrivit estimării pompierilor.

Aceştia inspectează una câte una casele şi clădirile din acest sat de 500 de locuitori, clasificându-le de la verde la negru, în funcţie de starea lor, relatează News.ro, citând AFP.

Citește și: Cum păzim orașul de un posibil cutremur. Fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

Cutremur puternic, pe coasta vestică a Franţei. Mai multe case și biserici au fost avariate

"Nu ştiu dacă am voie să rămân în casă", a declarat pentru AFP Guillaume Wacrenier, un locuitor din La Laigne.

"Totul este afectat: două faţade sunt crăpate, şi nu mă refer la crăpături de tencuială.

Au căzut pietre, îmi trec degetele prin unele din fisuri, toate camerele mele au urme de impact, există goluri între pereţi despărţitori", a relatat localnicul.

"Prima mea treabă astăzi este să pun ţiglele la loc, pentru că sunt prognozate furtuni în această seară (sâmbătă). Ieri (vineri) seara, vecinii mei îşi făceau bagajele şi plecau", a adăugat el.

Pagube similare au fost observate şi în satele învecinate, precum Saint-Hilaire la-Palud (departamentul Deux-Sèvres), unde a fost instituit un perimetru de siguranţă în jurul bisericii, iar 38 de persoane a trebuit să fie mutate în adăposturi din zonă, potrivit prefecturii din Deux-Sèvres.

Citește și: Florin Piersic nu trebuia să îl joace pe Mărgelatul. A cui a fost ideea să „scuipe” semințe în film

Două persoane au fost rănite uşor în acest departament, iar cutremurul "a provocat, de asemenea, numeroase pagube materiale, inclusiv căderi de pietre, fisuri şi prăbuşiri parţiale de acoperişuri", în special la Niort. Evaluarea clădirilor continua sâmbătă, efectuate de pompierii specializaţi, care urmau să primească întăriri de la departamentele vecine. Prefectura a cerut locuitorilor să se îndepărteze de clădirile care par "fragile".

În sudul regiunii Vendée, pompierii au avut sâmbătă, după replicile de după cutremurul de vineri, circa zece intervenţii pentru "pagube minore", cum ar fi coşuri de fum deteriorate.

"Având în vedere intensitatea cutremurului (...), va fi lansată o procedură accelerată de evaluare a catastrofelor naturale pentru a lua în considerare eventualele daune structurale", a declarat pe Twitter ministrul de interne Gérald Darmanin.

Cutremurul, care a avut loc la ora locală 18.38 , cu epicentrul în comuna Cram-Chaban (Charente-Maritime), la jumătatea distanţei dintre La Rochelle şi Niort, este cel mai mare din această parte a vestului Franţei. A fost un cutremur de suprafaţă, cu adâncimea de până la 10 kilometri.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te