Emil Florin Grigore, șeful Gărzii de Mediu Ilfov, are o avere nedeclarată de milioane euro. Newsweek a descoperit că nu a menționat în declarațiile sale zeci de terenuri și apartamente, deși legea îl obligă să facă asta, altfel riscă să fie anchetat pentru fals în declarații.
Fostul sef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a afirmat că sănătatea bucureștenilor și a celor care trăiesc în zona
Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a precizat că, în urma unor acţiuni similare efectuate la Sinteşti, "aproape că au încetat" incendierile ilegale de deşeuri.
Ultimul ministru al Transporturilor care s-a confruntat cu o grevă la metrou, Radu Berceanu, îi recomandă lui Cătălin Drulă să bage armata la Metrorex, pentru a sparge protestul sindicaliștilor conduși de Ion Rădoi.
Pe mai puțin de un kilometru, Garda de Mediu a trei incendii în care erau incinerate cabluri și cauciucuri, a anunțat noul director al instituției, Octavian Berceanu.