Bucureștiul avea 5.405 șomeri înregistrați la sfârșitul lunii august, iar rata șomajului a ajuns la 0,41%. Aproape 30% dintre persoanele aflate în evidențele AMOFM au studii superioare, iar peste 3.100 nu primesc indemnizație de șomaj.
Bucureștiul avea 5.405 șomeri înregistrați la sfârșitul lunii august, iar rata șomajului a ajuns la 0,41%. Aproape 30% dintre persoanele aflate în evidențele AMOFM au studii superioare, iar peste 3.100 nu primesc indemnizație de șomaj.
82.725 de persoane au fost încadrate în muncă prin intermediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă în primele șapte luni ale anului. Mulți dintre cei angajați sunt persoane care cu greu își puteau găsi loc de muncă.
Șomerii care se angajează pot primi o primă de activare de 1.000 de lei. Sprijinul financiar se acordă în două tranșe, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
BAT România, prin platforma Stop Contrabanda, împreună cu filialele județene Suceava și Dolj ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au încheiat programul – pilot de cursuri de pregătire profesională în comunități vulnerabile de la granița României.
Firmele care angajează elevi sau studenți în perioada vacanței pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă.
ANOFM reamintește tuturor absolvenților de învățământ că au la dispoziție un termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru a se înregistra la agențiile teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Zeci de mii de locuri de muncă disponibile în România: unde se caută cei mai mulți angajați?
Absolvenții de liceu sau facultate primesc bani de la stat dacă nu se angajează. Suma este mică. În cazul în care își găsesc serviciu, pe lângă salariul obținut, statul le oferă o primă consistentă