108 oameni calificați în prima serie a programului ANOFM-BAT România pentru comunități afectate de contrabandă
BAT România, prin platforma Stop Contrabanda, împreună cu filialele județene Suceava și Dolj ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au încheiat programul – pilot de cursuri de pregătire profesională în comunități vulnerabile de la granița României.
Este un efort comun menit să ofere opțiuni și o nouă direcție în zone ale țării afectate de contrabanda cu produse din tutun. Demarat în Suceava la începutul anului 2025, programul a fost finalizat recent prin completarea cursurilor și în județul Dolj.
În cadrul acestui program, BAT sprijină organizarea de către ANOFM a unor cursuri de calificare profesională în zonele cel mai puternic afectate de contrabandă, cursuri care pot deveni pentru participanți prima șansă la o meserie stabilă și un trai mai bun. Acest demers își propune să deschidă uși acolo unde oportunitățile sunt limitate și să creeze punți către un viitor mai sigur, prin acces la calificări profesionale reale, relevante și recunoscute.
În februarie 2025, 52 de participanți din județul Suceava au absolvit cu succes prima serie pilot, dobândind calificări de instalator panouri fotovoltaice solare și motostivuitorist. Următoarele cursuri s-au derulat în județul Dolj, unde alte 56 de persoane au avut oportunitatea de a se califica în ocupațiile de infirmier și operator introducere, validare și prelucrare date, meserii căutate, care deschid perspective reale pe piața muncii.
„Acest program pilot arată cum formarea profesională, construită în parteneriat cu mediul privat, poate genera rezultate concrete pentru comunități și pentru piața muncii. Prin cursurile organizate în județele Suceava și Dolj, participanții au dobândit competențe relevante, aliniate cerințelor actuale ale angajatorilor, care le oferă șanse reale de integrare profesională. ANOFM susține și va continua să dezvolte astfel de inițiative care transformă calificarea profesională într-o oportunitate durabilă pentru oameni și comunități”, a declarat Adrian ZVÎNCĂ, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Toți cei 108 absolvenți ai cursurilor de la Suceava și Dolj au primit certificate acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, valabile în întreaga Uniune Europeană. Pentru ei, aceste diplome sunt dovada propriei determinări și începutul unui drum profesional legitim și stabil.
”Parteneriatul cu ANOFM ne confirmă convingerea profundă că putem și trebuie să fim parte din soluție. De peste 28 de ani în România, am susținut constant autoritățile în lupta împotriva economiei subterane și credem cu tărie că aceste programe de formare pot crea alternative profesionale reale în zonele vulnerabile. Când investim în oameni, investim în alternative mai bune pentru viitor și, implicit, pentru viitorul comunităților lor, de aceea, programul nostru continuă și suntem recunoscători partenerilor instituționali pentru deschidere și colaborare”, menționează Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe, Aria Europa de Sud-Est, BAT
Suceava și Dolj, două dintre județele cel mai puternic afectate de traficul ilicit de țigarete, sunt primele în care acest program a prins contur. Impactul este vital: în aceste județe, în 2025 au fost confiscate aproximativ 70,5 milioane de țigarete de contrabandă, cu o valoare de peste 63 milioane de lei pe piața neagră. Contrabanda nu reprezintă doar o pierdere economică de peste 2,5 miliarde de lei* anual pentru bugetul de stat, este un fenomen care hrănește crima organizată, vulnerabilizează comunități întregi și amplifică riscurile traficului de droguri, de arme, de persoane și chiar riscurile terorismului.
În fața unor astfel de provocări, investiția în oameni devine cea mai puternică formă de rezistență.
Despre contrabanda cu țigări în România
Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu circa 2,5 miliarde de lei*, ceea ce reprezintă contravaloarea a 500 km de drum național modernizat.
România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la trei ori mai mic.
Fiecare container de țigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.
Potrivit studiului Novel, media comerțului ilicit cu produse din tutun în 2025 se situează la 10,6%, față de nivelul mediu din 2024 de 9%, fiind cea mai mare creștere anuală din 2014 până în prezent. Piața neagră a țigaretelor a atins în februarie 2026 nivelul de 10,9%.
*Potrivit estimărilor industriei
Despre BAT în România
BAT este unul dintre principalii contribuabili la bugetul de stat și un investitor important în economia României.
În 2024, compania a plătit la bugetul de stat circa 11,5 miliarde de lei în taxe și accize, fiind al doilea cel mai mare contribuabil din țară.
Compania are peste 28 de ani de prezență pe piața locală și investiții de peste 500 milioane euro în dezvoltarea fabricii de la Ploiești, a doua cea mai mare unitate de producție a grupului din Europa, care exportă circa 70% din producție către țări din lumea întreagă.
Portofoliul BAT în România include în prezent toate cele trei categorii de produse care nu implică arderea tutunului, respectiv glo – dispozitivul pentru încălzirea consumabilelor din tutun sau plante, dispozitive pentru vapat și produse moderne cu nicotină pentru uz oral.
Compania continuă să sprijine autoritățile în combaterea comerțului ilicit prin campanii de informare, parteneriate instituționale și instrumente de monitorizare, inclusiv prin intermediul platformei Stop Contrabanda.
Despre Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) este unul dintre principalii actori ai pieței muncii din România, fiind instituția publică ce implementează politicile și strategiile naționale privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și de Guvernul României. Prin activitatea sa, ANOFM contribuie nu doar la funcționarea eficientă a pieței muncii, ci și la consolidarea stabilității economice și sociale.
Prin servicii specializate și măsuri active de stimulare a ocupării, ANOFM sprijină integrarea pe piața muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și susține angajatorii în identificarea resursei umane necesare dezvoltării activității lor. Instituția oferă, prin intermediul rețelei naționale de agenții județene și al centrelor regionale de formare profesională, o gamă variată de servicii: informare și consiliere profesională, mediere pe piața muncii, cursuri de calificare și recalificare, programe de ucenicie la locul de muncă, precum și subvenții și stimulente pentru angajarea persoanelor din categorii vulnerabile.
Rezultatele acestor politici se reflectă în impactul direct asupra pieței muncii. Pe parcursul anului 2025, prin intermediul ANOFM, 156.966 de persoane și-au găsit un loc de muncă. Totodată, 15.634 de persoane au participat la cursuri de formare profesională pentru dezvoltarea competențelor, dintre care 2.257 au fost incluse în programe de ucenicie la locul de muncă.
Rolul ANOFM devine cu atât mai important în contextul transformărilor economice și sociale actuale, în care ocuparea forței de muncă, dezvoltarea competențelor și incluziunea socială reprezintă factori esențiali pentru stabilitatea și dezvoltarea durabilă a societății.
Prin măsuri dedicate tinerilor, persoanelor aflate în dificultate, șomerilor de lungă durată sau celor din grupuri vulnerabile, instituția contribuie la prevenirea excluziunii sociale, la reducerea șomajului și la menținerea echilibrului pe piața muncii. De asemenea, experiența ultimilor ani a demonstrat rolul esențial al instituției în gestionarea situațiilor de criză.
În perioada pandemiei, politicile implementate prin ANOFM au contribuit la menținerea activității economice și la protejarea locurilor de muncă, sprijinind aproximativ 3.000 de firme și circa un milion de angajați.
Totodată, ANOFM pune accent pe modernizarea serviciilor publice de ocupare, pe digitalizarea proceselor și pe adaptarea continuă la cerințele pieței muncii, astfel încât fiecare persoană înregistrată în evidențele instituției să beneficieze de servicii eficiente și accesibile de integrare profesională.
O parte importantă dintre măsurile de stimulare a ocupării oferite de ANOFM sunt susținute din fonduri europene, prin proiecte implementate de Serviciul Public de Ocupare. În cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO), instituția beneficiază de o alocare de aproximativ 1 miliard de euro pentru proiecte destinate facilitării ocupării persoanelor aflate în dificultate, dezvoltării competențelor profesionale și continuării procesului de modernizare instituțională.
Prin aceste acțiuni, ANOFM contribuie activ la creșterea gradului de ocupare, la dezvoltarea capitalului uman și la consolidarea coeziunii sociale, având un rol esențial în susținerea unei economii dinamice și a unei societăți echilibrate.
Articol susținut de BAT.