Suma uriașă încasată de agenții fotbaliștilor de la cluburi. FIFA a anunțat, joi, câștigurile impresarilor realizate din transferul jucătorilor cu care au contract. Anul acesta s-a înregistrat un record în această privință.
Suma uriașă încasată de agenții fotbaliștilor de la cluburi. FIFA a anunțat, joi, câștigurile impresarilor realizate din transferul jucătorilor cu care au contract. Anul acesta s-a înregistrat un record în această privință.
Bulgaria avertizează țările NATO ce livrează arme Ucrainei că sunt ținte ale agenților ruși GRU. Emilian Gebrev, un magnat bulgar de arme, avertizează asupra campaniei de sabotaj a Rusiei ce vizează obstrucționarea livrărilor de arme Ucrainei.
Bulgaria nu va mai sta cu "ochii larg închişi" la interferenţele Rusiei, promite noul premier Nikolai Denkov, subliniind că una dintre priorităţile guvernului de la Sofia este o reformă amplă a serviciilor de informaţii pentru a îndepărta agenţii Moscovei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, un şofer acuzat că s-a urcat la volan băut şi drogat, după care a intrat frontal într-o maşină de Poliţie care îl urmărea, rănind doi agenţi de la Rutieră.
Ofiţeri de informaţii ruşi au dirijat un grup de extremişti de dreapta, adepţi ai supremaţiei albe ruse, să desfăşoare o campanie cu scrisori-capcană care au fost trimise în Spania la sfârşitul anului trecut, vizându-l pe prim-ministru, ambasadele americană şi ucraineană.
Un echipaj al Poliției Autostrăzi a oprit un SUV Mercedes care dădea flash-uri și mergea periculos. Supărat că a fost tras pe dreapta, șoferul a devenit agresiv cu polițiștii, împingându-l chiar pe unul dintre agenți și intrând peste acesta în autospecială pentru a-și lua actele.
Mulți dintre agenți au comandat mâncare la locurile lor de muncă folosind adresele lor oficiale de e-mail.
Serviciile secrete ucrainene au publicat lista a 620 de agenți FSB ruși care participă la „activități criminale” rusești în țările europene. Lista include nume, adrese de pașapoarte, modele de mașini și plăcuțe de înmatriculare etc.