Elon Musk, fondatorul Tesla, a şters 14 miliarde de dolari din valoarea acţiunilor producătorului auto după ce a postat pe Twitter un mesaj în care a spus că valoarea acţiunilor sale a fost prea mare, potrivit BBC.
Elon Musk, fondatorul Tesla, a şters 14 miliarde de dolari din valoarea acţiunilor producătorului auto după ce a postat pe Twitter un mesaj în care a spus că valoarea acţiunilor sale a fost prea mare, potrivit BBC.
Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile de miercuri la cel mai redus nivel din ultimele 14 luni, inversând creşterile determinate iniţial de reducerea dobânzilor de către Banca Angliei, pierderile fiind alimentate şi de scăderile accentuate de pe Wall Street.
O instituţie financiară rusă, extrem de controversată, care anul acesta și-a stabilit sediul central la Budapesta, a emis obligaţiuni în lei. Banca dădea deja, de ceva vreme, credite în moneda românească.
Guvernul este obligat să pună în aplicare o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia trebuie să vândă acțiuni ale OMV Petrom, până în limita de 8% din capitalul social, la același preț din momentul privatizării.
Liderul PSD susține că partidul vrea să îi ajute pe oameni să înţeleagă ce se propune prin această revizuire a Constituţiei, având în vedere întrebarea de pe buletinul de vot este ”destul de neclară”.
XTB a lansat recent o nouă ofertă atractivă prin care clienții români pot investi în Acțiuni și ETF-uri listate pe 16 burse internaționale, precum NYSE, LSE sau NASDAQ.
Un banc bun de la începutul anilor 2000 spunea că atunci când un român nu mai are bani schimbă 100 de dolari.