Rezultatele examenului de titularizare relevă că mai mult de jumătate dintre candidaţii la examenul de titularizare pentru ocuparea unor posturi didactice în învăţământul preuniversitar au obţinut note sub 7, adică au picat examenul.
O treime dintre ei au note între 5 şi 7, în timp ce 127 au obţinut nota 10.
De asemenea, 26 de candidaţi au fost eliminiaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, conform stirileprotv.ro.
Rata de promovare la examenul de titularizare
Ministerul Educaţiei a publicat marţi rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar (sesiunea 2023), desfăşurată în data de 12 iulie 2023.
Conform datelor prezentate de minister, 48% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte), procentul fiind aproximativ la acelaşi nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) şi superior cu peste 4% faţă de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%).
Rata notelor între 5 şi 7 este în creştere comparativ cu anul trecut: 33,45% faţă de 32,91%.
Din promoţia curentă, 44,99% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte), procent relativ apropiat de nivelul înregistrat în anul anterior (45,83%) şi superior celui din anul 2021 (40,63%).
127 de candidaţi au obţinut nota 10 (146 în anul 2022 şi 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.
În centrele de evaluare au fost transmise 23.892 de lucrări, fiind notate 23.850 de lucrări. Din cauza abaterilor de la prevederile metodologiei de concurs, 42 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.
31.900 de doritori s-au înscris la titularizare, dar au ajuns să predea lucrările mai puțin de 24.000.
Cei mai mulți absenți au fost din generația actuală de absolvenți. Apoi, dintre cei care au venit la examen, încă 2.600 au ieșit din sală după ce au primit subiectele.
Rezultate titularizare versus BAC și Evaluare Națională
Așadar, potrivit notelor primite înainte de contestații, 48% dintre candidați au luat note peste 7, adică au promovat examenul de titularizare.
Prin comparație, la Evaluarea Națională 2023, 76,4% elevi au promovat examenul, conform rezultatelor înregistrate după contestaţii.
Citește și: Dorinel Munteanu, achiziție-surpriză la Oțelul Galați. A luat un fundaș croat de 1,91 metri înălțime
Ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 este 76,4% (117.798 de elevi). În anul 2022, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 a fost 82,4%.
De asemenea, rata de promovare de la BAC 2023, în urma soluționării contestațiilor, a crescut cu 2,2% pe ansamblul tuturor promoțiilor (de la 72,8% la 75%), fiind aproape la același nivel cu procentul din sesiunea iunie – iulie 2022 (75,2%), potrivit datelor Ministerului Educației.
Mai mulți profesori care au copiat la titularizare decât elevi la BAC
26 de candidaţi la examenul de titularizare au fost eliminaţi din sălile de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Toţi candidaţii aflaţi în aceste situaţii nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul şcolar 2023 - 2024.
Unii profesori au fost prinși copiind cu căști în urechi, sau cu telefonul ascuns pe sub haine.
Citește și: „Dorel” și-a făcut treaba la Urleta. A rupt cu excavatorul fire electrice, jumătate de sat fără apă
Unele teze au fost anulate la finalul probei, deoarece membrii comisiei au observat că acestea prezentau „semne”, pentru a fi recunoscute. Asta, după ce 26 de candidați au fost prinși că au încercat să copieze și au fost dați afară cu interdicția de a preda în următorul an școlar.
Prin comparație, la bacalaureat a încercat să fraudeze proba un candidat din 1.700, în timp ce la titularizare, a fost unul din 700. Cea mai folosită metodă a fost casca miniaturală.
Nota minimă pentru promovarea examenului de titularizare
Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 şi 28 iulie.