Școala nu oferă cele mai bune perspective tinerilor din România. Infrastructura este precară în multe zone, mai ales în cele rurale. Aici, sunt foarte rare laboratoare unde elevii pot aprofunda chimia, fizica sau alte specializări.
Cu toate acestea, prin efortul unor profesori, a părinților și - desigur - a elevilor apar rezultatele excelente la olimpiadele școlare
Guvernul a promis 10.000 de noi laboratoare școlare. Realitatea: A închis alte 500, în doar 3 ani
O veste foarte bună azi:
„Copiii noștri minunați DE ZECE se întorc cu ZECE medalii de AUR de la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicata, pe banii lor, desigur!
Ministerul Educației i-a ignorat total, povestește doamna profesoara Daniela Bogdan
Ministerul nu a avut niciun leu pentru acești copii performanți, a avut însă bani pentru întâlniri de lux la Poiana Brașov, a avut bani pentru posturi inventate politic, și lista dezmățului financiar poate continua...
Ceea ce se întâmplă în ultima perioada în Ministerul Educației nu este doar o rușine națională, a devenit și o rușine internațională!”, scrie profesoara Daniela Popa pe FB
Laboratoare școlare promise din pix
„O prioritate a Ministerului Educaţiei este susţinerea din PNRR a dotării unui număr de 10.000 de laboratoare - un obiectiv foarte ambiţios. Teama mea este că deşi putem achiziţiona aceste dotări, adecvate secolului XXI, perioadei în care suntem, pentru a fi folosite în interesul elevilor, problema este să nu rămână în cutii sau să rămână fără consumabile.
Foto: Guvernul a promis 10.000 de noi laboratoare școlare. Realitatea: A închis alte în 500, în doar 3 ani / Freepik
În momentul în care vom reuşi să reglăm acest lucru la nivel liceal, sunt sigur că şi apetitul studenţilor pentru cercetare, pentru o implicare reală", a afirmat Cîmpeanu la Senat, la dezbaterea cu tema "Cum revitalizăm sistemul naţional de cercetare-dezvoltare", organizată de Comisia pentru ştiinţă, inovare şi tehnologie.
Detalii, în textul de maio jos:
Citește și: Ministerul Educaţiei: 10.000 de şcoli şi licee să fie dotate cu laboratoare
Au îngropat 500 de laboratoare școlare
Newsweek a veririfcat cât din promisiunea fostului ministrul al Educației s-a adeverit. În 2021 când a apărut această promisiune cu deschiderea a 10.000 de laboratoare, România avea funcționale un număr de 26.585 de laboratoare.
Un an mai târziu, în 2022, numărul laboratoatelor școlare a ajuns la 26.300, adică a scăzut cu 285.
În 2023, Institutul Național de Statistică ne spune că, în România, existau un număr de 26.101 de laboratoare școlare. Față de anul 2021, nu doar că nu sau inaugurat 10.000 de noi laboratoare. Dar, numărul laboratoarelor a scăzut cu 487.
Alte anomalii educaționale
România este campioana Europei la Olimpiadele Internaționale de Matematică și Fizică, materii unde nu avem Facultăți în Top 1000 la nivel mondial.
Un nou clasament pe discipline a fost dat publicității în această săptămână. Clasamentul „Times Higher Education World University Rankings 2024” a inclus 1.900 de universități din 108 țări.
Citește și: România, campioana Europei la Olimpiada de Matematică și Fizică, unde nu avem Facultăți în Top 1000
România este cea mai bine plasată țară din Europa în ceea ce privește numărul de medalii pe care elevii le-au obținut, în 2022, la olimpiadele școlare internaționale. La matematică și fizică suntem pe locul întâi ca număr de medalii, iar la informatică și la chimie în top 3.
Jumătate dintre elevii din România pot citi dar nu pricpe însemnătatea a ceea ce citesc. Tot în România, 45% dintre elevi au fost identificați pe baza testelor PISA ca fiind analfabeți funcționali. Dacă punem la socoteală că abandonul școlar până la clasa a VIII-a este de minim 10%, rezultă 50% analfabeți.
În schimb, Finlanda este cea mai bine clasată țară la testele PISA, care măsoară cunoștințele elevilor. Finlanda nu are nicio medalie de aur sau de argint la olimpiadele internaționale.
Citește și: Finlanda are cea mai bună „școală” și zero medalii la Olimpiadă. România: 14 medalii, 50% analfabeți