VIDEO 28,6 milioane €/km, cel mai scump tronson din Autostrada Sibiu - Pitești. Inaugurare în 2028

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 01.08.2022 - 15:39
Sorin Grindeanu, la semnarea contractului pentru lotul 3 al A1 Pitești - Sibiu. / Foto: Sorin Grindeanu, Facebook

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a semnat contractul pentru lotului 3 al Autostrăzii Piteşti - Sibiu, aflat între Cornetu şi Tigveni. Are 37,4 kilometri și va costa 5,32 miliarde de lei, fără TVA, adică 28,6 milioane de euro per kilometru.

SHARE

Conform CNAIR, lotul 3 al A1 Pitești - Sibiu, dintre Cornetu şi Tigveni, are o lungime de 37,4 kilometri şi este cel mai lung tronson al autostrăzii de pe Valea Oltului. Valoarea se ridică la 5,32 miliarde lei, fără TVA, de unde rezultă un preț de 28,6 milioane de euro per kilometru, fără TVA, pe acest segment.

Perioada de proiectare este de 12 luni, iar cea de execuţie, de 45 de luni, ceea ce înseamnă, în total, 57 de luni, adică aproape 4 ani și 9 luni, respectiv, dacă se respectă toate termenele, darea în folosință ar putea avea loc în 2028, având în vedere că ne aflăm în august 2022. Intervalul de garanţie a lucrărilor este de 120 de luni.

Contractul pentru lotul 3 al A1 Pitești - Sibiu a fost câștigat de asocierea italo – română Astaldi/WeBuild – Tancrad, care face și lotul 5 Curtea de Argeș – Pitești.

Citește și: FOTO Fără autostradă, Armata SUA s-a „împotmolit” pe Valea Oltului. Carambol, la Călinești

„Astăzi a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia ultimei secţiuni din Autostrada Sibiu-Piteşti, care nu avea constructor desemnat! Din acest moment, întreaga autostradă este contractată, iar un important sector al coridorului 4 Pan European, în lungime totală de 122 de km, are un termen de finalizare predictibil.

Este contractul cu cea mai mare valoare lansat în ultimii 30 de ani în România: 5,32 de miliarde de lei, fără TVA!

Citește și: Via Carpatia: Ungaria termină 2000 km de autostradă. România are 600 km lipsă. Îi facem până în 2030

Secţiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (Cornetu – Tigveni), cu o lungime de 37,40 km, împreună de secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu) face parte din tronsonul care traversează Carpaţii şi este cea mai complexă secţiune a acestei autostrăzi. Asocierea de constructori italieni are la dispoziţie 12 luni pentru proiectare (perioada ofertată) şi 45 de luni pentru construcţie. Pe această secţiune ar urma să fie deschisă circulaţia în anul 2027.

Antreprenorul trebuie să construiască:

- 95 de poduri și pasaje
- Un tunel cu două galerii independente, în lungime de 1.7 km/galerie
- 2 Noduri rutiere (unul la Cornetu și altul la Văleni)
- Un ecoduct în zona localității Călinești.

Întregul proiect al Autostrăzii Sibiu-Pitești, cu o valoare totală de 13,56 miliarde de lei (fără TVA), este finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile (POIM și POT)”, a explicat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. 

A1 Pitești - Sibiu are 122 de kilometri, costă 13,56 miliarde de lei, fără TVA, și este împărțită în 5 tronsoane de constructori austrieci, turci, italieni și români

Loturile 1 și 4 ale A1 Pitești - Sibiu au fost adjudecate de austriecii de la Porr, construcția lotului 2 a fost câștigată de turcii de la Mapa – Cengiz, iar Astaldi/WeBuild – Tancrad se ocupă de loturile 3 și 5. 
 
Lotul 3 (Cornetu-Tigveni) şi lotul 2 (Boiţa-Cornetu) sunt segmentele cele mai dificile ale A1 Pitești - Sibiu. Au o lungime totală de 68,73 km și traversează efectiv Munții Carpaţi.
 
„Secţiunea 1: Sibiu – Boiţa (14,15 km), se află în execuţie şi are ca termen contractual de finalizare anul 2023. Secţiunea 2: Boiţa – Cornetu (31,33 km), se află în faza de proiectare. Termenul contractual pentru finalizarea acestei secţiuni (parte a tronsonului care traversează munţii) este 2027. Secţiunea 4: Tigveni - Curtea de Argeş (9,86 km) se află în etapa de proiectare şi trebuie finalizată în anul 2027, potrivit contractului. Secţiunea 5: Curtea de Argeş – Piteşti (30,35 km) este în faza de execuţie şi trebuie finalizată în anul 2025”, a explicat Grindeanu, pe Facebook. 
 
 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te