Unele dintre cele mai performante tractoare, făcute în România. Investiție de 400 mil. €, la Ghioroc

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 24.02.2023 - 13:40

Unele dintre cele mai performante și polivalente tractoare la ora actuală vor fi făcute în România. Austriecii de la Syn Trac construiesc o fabrică într-un parc industrial de la Ghioroc, în apropiere de Arad. Investiția totală se ridică la 400 de milioane de euro.

SHARE

Investiţia de la Ghioroc a fost anunţată iniţial în primăvara anului 2022 de către reprezentanţii cunoscutului producător austriac de tractoare Syn Trac, care spuneau că primul tractor va ieşi de pe linia de fabricaţie în octombrie 2023, însă lucrările la halele de asamblare ar urma să înceapă abia în acest an, pe fondul crizelor suprapuse care au afectat Europa și întreaga lume în ultima vreme.

"Compania Syn Trac a reuşit între timp să înfiinţeze firma din România şi ne-a transmis că lucrează în prezent la documentaţiile care vor fi depuse la noi pentru a putea emite autorizaţia de construire. Iniţial se spera că lucrările efective vor începe în această primăvară, dar mai este necesar timp pentru finalizarea tuturor documentaţiilor.

Citește și: VIDEO Ce se mai fură în România: Un pod din tuburi de beton a dispărut într-o noapte de pe DJ 208 A

Sperăm ca anul acesta să înceapă lucrările, aşa cum au promis investitorii, pentru că această investiţie ar aduce dezvoltare nu doar comunei noastre, ci şi judeţului", a declarat primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, relatează Agerpres.

Edilul a spus că fabrica va funcţiona într-un parc industrial care este în curs de dezvoltare în Ghioroc, unde au fost anunţate alte trei investiţii străine.

"Vor mai exista un depozit regional de medicamente, care este în faza cea mai avansată de implementare, o fabrică de conserve şi un service pentru vehicule de transport marfă. Parcul industrial va avea aproximativ 15 hectare", a declarat primarul.

Citește și: VIDEO Doar în România: Drum de 1 milion €, care nu duce nicăieri, sfințit și inaugurat cu pompă

Unele dintre cele mai performante tractoare, făcute în România pentru estul Europei și Orientul Mijlociu. Pot atinge 110 km/h

În aprilie 2022, managerul Syn Trac, Patrick Monac, a declarat că în viitoarea fabrică de la Ghioroc se vor asambla anual circa 400 de tractoare, care vor fi vândute în special în Europa de Est.

"Producţia din România va fi focusată pe toate ţările de est ale Europei şi pe Orientul Mijlociu. În acest an (2022 - n.r.) vom dezvolta şi proiectul pentru fabrica de remorci şi mecanisme hidraulice şi cutii de viteză. Vor fi peste o sută de locuri de muncă în prima fază, iar în patru - cinci ani vom ajunge la 600 de locuri de muncă.

Investiţia va fi de peste 400 de milioane de euro, pe o suprafaţă de zece hectare. Avem deja o comandă de 1500 de tractoare, dintre care 40 pentru România", a mai spus Patrick Monac.

Dar crizele suprapuse au dat peste cap socotelile investitorului austriac.

El a precizat că Syn Trac produce în Austria tot în jur de 400 de tractoare pe an, cu un număr de 85 de angajaţi, în condiţiile în care fabrica de acolo este una robotizată.

Patronul Syn Trac, Stefan Putz, a precizat că modelul de tractor care va fi asamblat la Ghioroc poate atinge viteza de 110 kilometri pe oră are capacităţi unice de lucru, beneficiind de tehnologii brevetate.

"De 30 de ani construiesc maşini care se găsesc acum în toată lumea. Sunt şi un mic inventator şi am găsit ceva nou la aceste tractoare, care sunt unice.

De exemplu, aceste utilaje nu au motorul în faţă, ca toate utilajele, ci sub podea, iar asta ne dă posibilitatea să facem legături cu mecanisme în faţă şi spate.

În 60 de secunde se face trecerea de la agricultură la lucrări comunale, la curăţenie de păduri sau alte activităţi", a spus Stefan Putz. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te