joi 02 aprilie
Abonează-te
Newsweek România

Motorina se ieftinește: acciza scade cu 30 de bani/ litru. Ce măsuri a mai luat Guvernul?

Data publicării: 02.04.2026 • 15:45 Data actualizării: 02.04.2026 • 16:06
Pompă de combustibil - Foto: freepik (rol ilustrativ)
Pompă de combustibil - Foto: freepik (rol ilustrativ)

Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani/ litru. De asemenea, prețurile la pompă nu pot fi actualizate decât o singură dată pe zi, a transmis Executivul.

Grupul de lucru constituit la Guvern pentru gestionarea crizei carburanților a stabilit joi, 2 aprilie 2026, soluția pentru reducerea prețului motorinei la pompă, în urma discuțiilor cu operatorii din piață.

Va fi aplicată o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Totodată, nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a prețurilor la pompă.

Motorina se ieftinește cu 30 de bani/ litru. Ce alte măsuri a mai luat Guvernul?

„În urma discuțiilor cu operatorii, s-a ajuns la concluzia că alte variante de lucru aflate pe masă nu ar fi fost aplicate unitar și ar fi provocat distorsiuni în aprovizionarea cu carburanți. Totodată, stabilirea soluției a ținut cont de limitările bugetare ale României.

Sumele necesare pentru reducerea accizelor pentru motorina achiziționată de agricultori și transportatori, precum  și  pentru aplicarea mecanismului de reducere vor fi asigurate din încasările suplimentare de TVA generate de scumpirea carburanților, din supraimpozitarea profiturilor rezultate din exploatarea țițeiului românesc și de la bugetul de stat.

Decizia grupului de lucru urmează  să fie implementată printr-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată într-o ședință extraordinară a Guvernului, cel mai probabil vineri.

Măsura decisă joi se adaugă celor cuprinse în Ordonanța nr.19/2026, care deja a dus la o reducere sensibilă a prețului motorinei la cele mai multe benzinării.
Eficiența măsurilor aflate în vigoare va fi evaluată periodic pentru a stabili dacă este nevoie să fie modificate.

Din grupul de lucru fac parte premierul Ilie Bolojan, vicepremierii Marian Neacșu și Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și ministru Economiei, Irineu Darău”, se arată într-un comunicat de presă venit de la Guvern.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră