joi 02 iulie
EUR 5.2359 USD 4.5875
Abonează-te
Newsweek România

ROMATSA, în fața unei situații critice după poprirea conturilor. Reacția Ministerului Finanțelor

Data publicării: 02.07.2026 • 18:01 Data actualizării: 02.07.2026 • 18:47
Aelxandru Nazare Foot: News.ro
Aelxandru Nazare Foot: News.ro

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, scre pe Facebook că a oferit astăzi, colegilor miniştri în şedinţa de Guvern, detaliile pe care le deţine Ministerul Finanţelor legate de situaţia creată prin poprirea impusă pe conturile ROMATSA ca efect al litigiului.

”Este important, în primul rând, să clarificam mecanismul. EUROCONTROL este organizaţia europeană prin care se colectează taxele plătite de companiile aeriene atunci când folosesc spaţiul aerian al unui stat.

În cazul României, aceste sume sunt colectate prin EUROCONTROL şi apoi sunt virate către partea română, prin ROMATSA, pentru serviciile de navigaţie aeriană. Blocarea conturilor nu a fost instituită pentru că ROMATSA ar fi parte în litigiul cu Pfizer, ci pentru că Pfizer a obţinut, într-o instanţă în Belgia, o măsură asupra acestor sume care urmau să ajungă în România”, spune ministrul. 

ROMATSA, în fața unei situații critice după poprirea conturilor. Reacția Ministerului Finanțelor

Nazare precizează că, în această etapă, ROMATSA trebuie să îşi asigure reprezentarea juridică necesară pentru a se apăra în procedurile care privesc efectele popririi asupra fluxurilor financiare administrate prin EUROCONTROL.
 
”Ministerul Finanţelor va sprijini aceste demersuri privind acţiunea, în limita atribuţiilor sale, prin analiza juridică şi bugetară necesară şi prin coordonarea cu instituţiile implicate. Strategia generală de acţiune aparţine Guvernului României, care va aproba direcţiile de urmat după evaluarea opţiunilor juridice, bugetare şi instituţionale. Orice decizie trebuie luată ordonat, legal şi cu atenţie la impactul asupra bugetului şi asupra intereselor statului român”, subliniază Alexandru Nazare. 
 
Potrivit acestuia, Ministerul Finanţelor are rolul de a asigura reprezentarea statului român în procedurile legate de litigiul cu compania Pfizer şi de a fundamenta opţiunile care vor fi prezentate Guvernului.

Citește și: CSAT: O eventuală suspendare a activității ROMATSA ar atrage o izolare geopolitică 
”Obiectivul nostru este să apărăm interesele patrimoniale ale statului, să reducem riscul extinderii executării şi să găsim o soluţie compatibilă cu responsabilitatea fiscal-bugetară pe care România trebuie să o păstreze”, mai spune Nazare.

ROMATSA a fost notificată de către EUROCONTROL cu privire la instituirea, la data de 30 iunie 2026, a unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită iniţiate de compania Pfizer Romania SRL împotriva statului român.

Compania precizează că a fost contactată de casa de avocatură din Belgia care a asistat instituţia în situaţii similare, în vederea analizării opţiunilor legale disponibile, inclusiv a posibilităţii suspendării executării măsurii dispuse.

Totodată, menţionează că serviciile de navigaţie aeriană furnizate de ROMATSA se desfăşoară în condiţii normale, fără niciun impact asupra siguranţei, continuităţii sau calităţii serviciilor de trafic aerian.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră