„Reușită” CFR Călători: pierderi de 10 ori mai mari față de acum 5 ani. Datorii record: un miliard

DE Petre Bădică | Actualizat: 04.04.2023 - 12:53
Trenuri CFR - Facebook / CFR Calatori

CFR Călători reușește să bată recorduri după recorduri. Pierderile cresc de la an la an într-o manieră amețitoare, în timp ce în numai un an întârzierile trenurilor au totalizat peste 6 ani.

SHARE

CFR Călători a revenit în atenția mass- media după ce, într-o singură lună, s-au întâmplat mai multe accidente pe calea ferată.

În timp ce Sorin Grindeanu se mai gândește dacă să îl de afară, directorul CFR Călători Traian Preoteasa spune că lucrurile stau prost pentru că nu sunt bani, iar CFR Călători este subfinanțată: 

 „Este vorba despre reviziile mari care se fac odată la 5-6 ani. Sunt întârzieri, dar sunt întârzieri, ca să zic așa acceptate. Li se fac în depou verificări suplimentare. Dacă ar fi să scoatem mâine toate locomotivele fără reviziile mari, ar trebui să anulăm 80% din trenuri”, susține directorul CFR Călători, Traian Preoteasa.

Citește și: Piața jocurilor de noroc de 2.000.000.000 € supravegheată de un fost polițist agresiv, urmărit penal

CFR Călători are 430 de locomotive și automotoare, cu 60 mai puțin decât e necesar. În medie, o locomotivă este veche de 50 de ani.

Doar 9 locomotive au fost modernizate în ultimii 5 ani.

În ultimii ani, doar 10% din vagoanele de călători au fost modernizate, deși sunt vechi de 30 de ani. La CFR nu erau bani nici acum cinci ani, dar pierderile erau mult mai mici. 

Pierderile au urcat la cer și au bătut recorduri în ultimii doi ani:

Citește și: Piața jocurilor de noroc de 2.000.000.000 € supravegheată de un fost polițist agresiv, urmărit penal

Pierderi 2021: 272.679.744 lei

Pierderi 2020: 354.943.253 lei

Pierderi 2019: 161.249.863 lei

Pierderi 2018: 82.795.862 lei

Pierderi 2017: 20.155.777 lei.

La fel, datoriile au crescut într-un ritm amețitor, iar în 2021 s-a atins un nivel record, ceea ce spune multe despre managementul companiei. Datoriile CFR Călători în 2021 au fost de 1,14 miliarde mai mult decât în 2020 când s-au înregistrat 1,04 miliarde. Este cea mai mare datorie a CFR din ultimii 9 ani.

Newsweek România publică mai jos o hartă a celor mai rapide linii CFR unde România nu apare. Viteza medie de circulație a trenurilor de călători este în România de puțin 45 km pe oră. Potrivit unui Raport, România nu are niciun kilometru de cale ferată de mare viteză.

„În fiecare an, se fac investiții de mai multe miliarde de euro pentru a extinde rețeaua feroviară adaptată la circulația cu viteze mari. 

Potrivit UIC (Uniunea Internațională a Căilor Ferate), există 20 de țări în lume care au căi ferate de mare viteză, iar lungimea totală a liniilor HSR în lume este de 56.130 km”, potrivit aceleiași surse.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te