"Pentru susţinerea star-upurilor inovative avem două pârghii principale: o dată să facem un refresh al cadrului legislativ şi în al doilea rând finanţarea. Pe partea legislativă, România are o lege a societăţilor comerciale de 32 de ani, Legea 31/1990. La noi, un star-up cu potenţial înalt de inovare, de exemplu în domeniul inteligenţei artificiale, are acelaşi regim juridic precum o shaormerie din colţul străzii. Ori alte state ne învaţă că astfel nu poţi să ai o dezvoltare a ecosistemului de inovare. (...) Iar, pe finanţare, obiectivul ar fi să avem acest Fond român de inovare, măcar temelia lui, anul viitor, pentru ca ulterior să putem începe finanţarea acestor start-upuri cu potenţial de inovare mare," a declarat ministrul Burduja.
Legislaţia societăţilor comerciale, a precizat el, aparţine de Registrul Comerţului, care este în subordinea Ministerului Justiţiei, dar în urma discuţiilor purtate deja în parlament cu grupul PNL, cu alţi miniştri din guvern, a constatat că există un consens în acest sens.
Citește și: UE vrea raționalizarea curentului în orele de vârf, plafonarea prețului gazelor
"Toată lumea acceptă provocarea de a veni cu o nouă lege, după 32 de ani. Urmează un proces de dezbatere, de scriere, de validare şi de adoptare în parlament. Probabil, că până la jumătatea anului viitor, dacă lucrurile merg bine şi avem stabilitate politică, o să avem o nouă lege pentru societăţile comerciale din România", a precizat ministrul.
Citește și: Guvernul anunță că vrea să finalizeze bugetul pe 2023 în toamna acestui an
Pe partea de finanţare, a menţionat acesta, urmează să vină peste jumătate de miliard de euro fonduri europene, în principal prin Fondul European de Investiţii, ţinta predilectă fiind afacerile care au deja un grad de maturitate destul de mare.
"Noi, ca minister al inovării, digitalizării, vrem să intervenim în partea de început a unei afaceri acolo unde riscul este cel mai mare şi pe modelul altor state (...) să putem susţine aceste afaceri la început de drum, să putem, de fapt, co-investi alături de parteneri, lăsându-le selecţia acestor companii partenerilor privaţi, statul român să vină cu investiţii în acţiuni," a spus acesta.
Întrebat câte start-upuri ar putea face obiectul acestui program, ministrul Burduja a răspuns că nu se va porni cu un buget foarte mare.
"Nu vrem să plecăm cu un buget foarte mare, tocmai pentru a putea valida acest model care nu s-a mai făcut în România, dar lucrăm cu experţii Băncii mondiale, ieri au lansat, în cadrul unui eveniment organizat de ministerul nostru, cu premierul României, un raport pe stadiul inovării în România şi practic, o strategie naţională de inovare. Vom continua acest proiect prin bune practici la nivel internaţional pe care experţii Băncii Mondiale le vor aduce în România", a conchis ministrul Cercetării.
Sebastian Burduja a participat, miercuri, la lucrările Conferinţei Internaţionale de Tehnologie Medicală SSIMA, ediţia a şasea, găzduit, în premieră, de municipiul Oradea, potrivit Agerpres.