Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns la 8,79 milioane de tone, în scădere cu 31% faţă de o cantitate de 12,66 milioane de tone în perioada similară a anului trecut, a anunţat marţi Comisia Europeană, care a precizat totuşi că datele sale sunt incomplete, transmite Reuters.
Exporturile de grâu moale din UE scad cu 31%: România, NUMĂRUL UNU în blocul comunitar
În perioada 1 iulie - 17 noiembrie 2024, România a fost, de departe, cel mai mare exportator de grâu moale din UE, cu o cantitate de 2,524 milioane de tone, urmată de Lituania (1,19 milioane de tone) şi Letonia (1,13 milioane de tone).
În schimb, Franţa, care în mod obişnuit este cel mai mare exportator de grâu din blocul comunitar, a livrat doar 920.000 de tone până acum în acest sezon, urmată de Germania, cu 890.000 de tone, şi Polonia, cu 830.000 de tone.
Citește și: România, din nou grânarul Europei? Cum am ajuns să hrănim aproape un continent
De asemenea, în perioada 1 iulie - 17 noiembrie 2024, exporturile de orz ale UE au scăzut cu 37% până la 1,83 milioane de tone, de la 2,91 milioane de tone în perioada similară a sezonului 2023/24. Şi în acest caz, România este lider în UE cu exporturi de 1,106 milioane de tone de orz de la începutul sezonului actual şi până în prezent.
O scădere şi mai importantă, de 46%, s-a înregistrat la exporturile de porumb ale blocului comunitar, care în perioada 1 iulie - 17 noiembrie 2024 a expediat o cantitate de aproximativ 617.000 de tone de porumb.
Citește și: România redevine grânarul Europei. Producție uriașă de grâu și cel mai mare exportator în UE
Primii doi exportatori de porumb din UE sunt Polonia (218.554 de tone) şi România (202.833 de tone).
Pe partea de importuri, datele Comisiei Europene arată că importurile UE de grâu moale au crescut cu doar 1% în ritm anual, până la 3,52 milioane de tone, în timp ce importurile de porumb au crescut cu 11% până la 7,60 milioane de tone.
În perioada 1 iulie - 17 noiembrie 2024, blocul comunitar a important o cantitate de 2,469 milioane de tone de grâu moale din Ucraina, în creştere cu 9,4% în ritm anual, în timp ce importurile de porumb ale UE din Ucraina au crescut cu 19,4% în ritm anual, până la 3,779 milioane de tone.
Comisia Europeană a subliniat însă că datele de export pentru Italia sunt incomplete pentru ultimele cinci săptămâni, în timp ce în cazul Franţei sunt incomplete de la începutul anului calendaristic 2024.
De asemenea datele de export pentru Bulgaria şi Irlanda sunt incomplete de la începutul anului agricol 2023/24.