Eurohold, compania mamă a Euroins, ar încerca să răscmpere o parte din creanțe

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 26.05.2023 - 15:14
Imagine cu rol infromativ Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea
Imagine cu rol infromativ Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

În plin proces de insolvență, bulgarii de la Eurohold, compania mamă a Euroins, încearcă să cumpere o parte din cele mai importante creanțe.

SHARE

Eurohold, compania mamă a Euroins, încearcă să cumpere o parte dintre cele mai importante creanțe deținute de firme care nu au legătură cu asigurările, precum firme de avocați, publicitate și IT.

„La termenul anterior, toți cei 6 creditori Calificați care au făcut o propunere de lichidator au ales unul dintre practicienii agreați de ASF.

În ultimele zile, acești creditori (4 avocați, o firmă IT, una de publicitate) ar fi fost contactați telefonic de o persoană care s-ar fi prezentat ca reprezentant al Euroins și care le-ar fi propus ca o companie românească sa le cumpere creanțele.

Până la acest moment, cel puțin doi dintre avocați ar fi vândut creanța deținută la Euroins. Este de așteptat ca toți creditorii ofertați să își vândă creanțele deținute la Euroins, realizând că este o soluție mult mai avantajoasă decât recuperarea (limitată) în procedura falimentului.

Cumpărătorul creanțelor este Eurohold, firma mamă din Bulgaria, iar preluarea creanțelor îi oferă noului creditor oportunitatea de a propune un alt lichidator preferat de Euroins”, au declarat sursele avizate pentru Adevărul.

Cine s-ar putea ocupa de insolvența Euroins

Surse judiciare contactate de „Adevărul” au afirmat că la termenul din luna aprilie, firma specializată în insolvență agreată de ASF ar fi CITR, în timp ce Eurohold, compania mamă a Euroins, ar agrea un alt specialist – Maestro SPRL – care a gestionat și insolvența COS Târgoviște, vândută în plină procedură de faliment.

De altfel, presa centrală din România a scris în ultima perioadă că Maestro SPRL, sub pretextul că masa credală era controlată de acționarul debitoarei COS Târgoviște, ar fi condus procedura exact cum au vrut rușii timp de 8 ani.

Pe de altă parte, presa bulgară a semnalat că grupul Eurohold ar fi finanțat și de Atanas Tilev, care ar fi băgat zeci de milioane de euro în afacerile Eurohold. Tilev e reprezentat în Eurohold de divizia bulgară a băncii rusești VTB CAPITAL (una din primele bănci sancționate după invadarea Ucrainei).

ASF a retras autorizația de funcționare a Euroins constatând indiciile stării de insolvență

Autorizația de funcționare a Euroins a fost retrasă la data de 17 martie, procesul fiind înregistrat la data de 21 martie, cu ultime modificări la data de 18 aprilie.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te