Decizia ANRE: Marii furnizori de energie nu vor fi obligați să ofere reduceri de prețuri

DE Miruna Moldoveanu | 19.01.2021 - 15:47
Ministrul Energiei, Virgil Popescu/FOTO: Facebook
Ministrul Energiei, Virgil Popescu/FOTO: Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: „Consumatorul trebuie să fie în centrul liberalizării, NU furnizorul, așa încât furnizorii trebuie să dea prețuri mai bune și să se bată pe acesta”, a scris acesta pe contul său de Facebook.

SHARE

Pe de altă parte, ministrul vorbește despre varianta Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) privind discounturile ca fiind cea care va fi pusă în aplicare, nu cea propusă de Ministerul Energiei, ceea ce pune furnizorul în centrul liberalizării, nu consumatorul. Mai exact, ANRE propune ca marii furnizori să nu fie obligați să facă reduceri, așa cum cerea Ministerul Energiei, ci să le ofere dacă doresc. În aceste condiții, Ordinul ANRE nu are nicio valoare, ci pare a fi doar praf în ochii consumatorilor, în plin scandal al liberalizării.

Având în vedere haosul stârnit în urma unei gestionări dezastruoase a liberalizării de către ANRE, Ministrul Energiei făcuse un proiect de OUG care prevedea că furnizorii de ultimă instanță (ENEL, Electrica, CEZ, E.ON) sunt obligați să ofere reduceri de prețuri consumatorilor casnici care au fost trecuți automat, la 1 ianuarie 2021, în serviciul universal, la prețuri mult mai mari decât cele din ofertele concurențiale. Mai exact, propunea ca reducerea să reprezinte diferența dintre prețul de serviciu universal și cel dintr-un contract concurențial, cu valoarea cea mai mică dintre toate ofertele valabile la 1 ianuarie 2021.

Inițial, ministrul energiei propusese ca toți consumatorii aflați acum în serviciul universal să fie trecuți de către furnizorii de ultimă instanță în regim concurențial, pe oferta cea mai mică. Această variantă a picat rapid.

Însă, în același timp, ANRE a venit cu un proiect de Ordin, pe care l-a și pus în dezbatere publică săptămâna trecută, care prevede că acești furnizori oferă discounturi dacă vor.

Până la urmă se merge pe varianta ANRE, deși Ministerul Energiei ar fi putut să impună prin OUG obligația, iar reglementatorul să se supună deciziei. Pentru un astfel de OUG, Ministerul Energiei ar fi avut și acceptul Consiliului Concurenței, potrivit HotNews.

Virgil Popescu susține că este "ușor nemulțumit" de varianta ANRE. "Mi-aș fi dorit ca în Ordin să scrie că furnizorii au obligația să ofere prețul concurențial cel mai mic clientului din portofoliul său. Că putea să fie prețul cel mai mic oferit cu obligație de preț de serviciu universal cu discount obligatoriu, ca să ajungem la prețul concurențial, sau prețul concurențial, ar fi fost mai explicit", a scris ministrul pe Facebook.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te