„În momentul de față, potrivit datelor statistice, Întreprinderile Mici și Mijlocii reprezintă 99,7% din totalul companiilor și acoperă peste 65% din totalul forței de muncă din România, doi din trei angajați lucrând pentru un IMM. (...)
Astfel, IMM-urile apelează la creditele bancare, datele statistice indicând o finanțare preponderentă din datorii comerciale de 19,3 % din total pasiv, urmate de datorii față de acționari și entități afiliate de 10,6 % și de creditele interne la bănci și la instituțiile financiare nebancare.
Ponderea firmelor care se finanțează de la bănci în total este de 10,4%. În mod evident, există un potențial foarte ridicat în această zonă, potrivit datelor BNR, un număr de 14.300 de companii, din care 13.400 mii sunt IMM-uri, ar putea susține un volum de împrumuturi de 113 miliarde lei”, a declarat Mihai Daraban, la evenimentul organizat de EximBank în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, la Muzeul Național Cotroceni.
Totodată, președintele CCIR a subliniat că jumătate din companiile înființate dispar în cel mult 10 ani de la data înregistrării, principalul motiv fiind climatul general caracterizat de existența unui grad ridicat de impredictibilitate: „ (...) e mai complicat să faci afaceri în România decât în alte state. Pare deseori un război de uzură într-un mediu care ar putea să fie mult mai prielnic”.
În partea a doua a evenimentului au fost dezbătute teme precum: rolul băncilor de dezvoltare în context macroeconomic și rolul agențiilor de credite la export în dezvoltarea economiilor sustenabile.
România are cel mai scăzut grad de intermediere financiară de doar 27% dintre țările membre ale Uniunii Europene iar acest trend descendent continuă, ceea ce se traduce printr-o perspectivă nefavorabilă în ceea ce privește creditarea. Astfel, devine esențială implicarea sistemului bancar în cofinanțarea proiectelor din fonduri europene și eventuale participări în proiecte de investiții realizate în parteneriat public-privat, ceea ce va duce, evident și la o creștere susținută a activității IMM-urilor.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: dl. Vinco David, Secretar General al Uniunii de la Berna, dl. Roland Python, Head of Swiss Contribution în Romania & Bulgaria, Programul de Cooperare Româno-Elvețian, dl. Petru Rareș, Bancher&Fondator Banca de Export – Import a României și dl. Traian Halalai, Președinte Executiv EximBank.