Companie de design interior cu 1.200 de angajați intră în insolvență. Ce se întâmplă în perioada următoare?
O mare companie de design interior a intrat în insolvență. Conducerea spune că motivul principal este scăderea vânzărilor. Cei 1.200 de angajați au salariile asigurate momentan.
Problemele financiare lovesc și în marile companii. Unele au fost închise, altele au fost nevoite să declare faliment, iar altele sunt în insolvență, sperând în redresare.
Ce mai afectați sunt angajații pentru că locurile lor de muncă sunt în pericol, urmând reduceri semnificative de personal.
Compania de design interior Hammer din Germania s-a confruntat cu dificultăți financiare în ultimii ani. Conducerea a decis insolvența însă magazinele sale vor rămâne deschise deocamdată.
Companie cu 1.200 de angajați intră în insolvență. Problemele tehnice au dus la pierderi de vânzări
Scopul este de a continua și stabiliza durabil compania, potrivit unui comunicat. Compania deține lanțul Hammer de comercianți specializați în design interior și textile pentru casă. Operațiunile comerciale vor continua fără restricții, iar toate locațiile vor rămâne deschise.
Citește și: O mare fabrică de componente pentru utilaje intră în insolvență. 250 de angajați, în pericol de șomaj
Conform unui comunicat de presă, motivul depunerii cererii de insolvență îl reprezintă întârzierile în furnizarea de bunuri la începutul activității, în urma reînființării companiei în octombrie 2025.
Aceste întârzieri au fost cauzate în principal de probleme tehnice și au dus la pierderi de vânzări. Compania a declarat că aceste probleme au fost acum în mare parte rezolvate, scrie t-online.de.
Numeroase sucursale au fost închise în 2025
Lanțul de magazine de retail și mobilă Hammer are 93 de locații la nivel național și are aproximativ 1.200 de angajați, conform propriilor declarații.
Citește și: Gigantul tehnologic plănuiește să concedieze mii de angajați săptămâna viitoare. Are legătură cu AI
„Prin insolvență, asigurăm salarii prin intermediul indemnizațiilor de insolvență și creăm un cadru stabil pentru continuarea afacerii”, a declarat directorul general Rainer Schrems într-un comunicat.
Magazinele specializate Hammer au fost achiziționate de un consorțiu de investitori abia în toamnă. Vânzarea a avut loc ca parte a unei așa-numite tranzacții de active, în care activele au fost transferate către nou-înființata Hammer Raumstylisten GmbH.
Anterior, fosta companie-mamă, Grupul Brüder Schlau, a depus cererea de insolvență în regim de autoadministrare în iunie 2025 și a fost ulterior lichidată. Aproximativ 70 de magazine Hammer au fost închise, iar divizia de angro Schlau a fost complet desființată. Numeroși angajați și-au pierdut locurile de muncă ca urmare.